Într-o analiză a momentului social și politic în care ne aflăm, în condiții de pandemie de coronavirus, Cozmin Gușă a făcut precizări legate de acest subiect.
”Zic din toamnă, tocmai pentru că exclud orice posibilitate prin care criza actuală nu ne va paraliza pentru următoarele 5 luni, acționând cvasi-letal asupra României, posesoarea nefericită a unei infrastructuri de stat „dărâmate”, poate cea mai precară și instabilă la nivel european. Ca să putem pricepe ce ne va rămâne de făcut în viitorul apropiat, trebuie în mod necesar să conștientizăm starea de fapt, să înțelegem contextul geopolitic internațional dominat azi de ceea ce eu denumeam într-o carte scrisă acum 10 ani, „Geopolitica dezordinii”, apoi să ne contabilizam resursele reale și potențialul intrinsec cu care vom rămâne în urma crizei”, a declarat Cosmin Gușă, pentru realitateadinpsd.net.
Redăm integral analiza făcută de Cozmin Guță:
”Criza s-a instalat plenar în mentalul colectiv românesc, oamenii internalizează brutal sentimentul că, în scurt timp, nevoile lor materiale vor fi cu mult mai mari decât veniturile familiale care se vor diminua drastic în curand, isteria cuprinde, cu brațe reci, toate păturile sociale, inclusiv mulți dintre cei ce-au rămas neatinși de depresia tranziției românești post ’89, vor face cunoștință în scurt timp cu această „doamnă a vremurilor tulburi”, adică DEPRESIA. Și observați, va rog, că nu mă refer deloc la îmbolnăvirile viitoare cu coronavirus (care vor fi multe și dramatice!), și nu o fac tocmai pentru că am zis încă de la începutul crizei că nu asta va fi problema principală, ci va fi doar fundalul sumbru pe care se proiectează MAREA CRIZĂ INDUSĂ. Desigur că acest „fundal” va fi plumburiu, grotesc, pe cât de plumburiu și grotesc este mediul spitalicesc din România, proporțional oricum cu nepăsarea noastră colectivă, ce-a permis dinamitarea sistemului de sănătate și căpușarea masivă a tuturor acțiunilor de dotare, dezvoltare și tratament din ultimii 30 de ani. Adică, pe românește, nu vă mai tânguiți, fraților, pentru că merităm tot ceea ce ni se va întâmpla rău… Și ni se va întâmpla mai rău decât altora, măcar de-asta nu se mai îndoiește multă lume (știu oameni care plătesc zilele astea bani ca să afle vreun protocol de medicație izbăvitor, să reușească astfel să se trateze domestic în caz de îmbolnăvire, de frica microbilor, mizeriei și exceselor comportamentale din spitalele românești!).
Surpriza nu-i decât parțială
În planul administrării crizei de către cei din vârful statului român, avem certitudini sumbre:
Un Președinte de țară ce-a fost depășit de situație încă de la începutul crizei, lumea fierbea de îngrijorare și el umbla după anticipate și-și făcea doar socoteli mici, egocentrice, cred oricum că s-ar speria românii dacă vreun psihosociolog i-ar decripta comportamentul lui Klaus Iohannis; prevăd oricum că activitatea sa în criză va alterna „discursurile de plastic” cu perioade de muțenie, perplexitate și non acțiune; dar, fraților, surpriza nu-i decât parțială pentru mulți dintre voi, l-ați votat în 2014 doar pentru că baronii și securiștii din spatele lui Ponta erau periculoși (și erau!), neînțelegand cât de limitat era omul, și necuantificâand nocivitatea „rețelei de tip Coldea” ce era în spatele lui Iohannis, în contrapartidă; iar în 2019, n-am putut servi niciunul normal la cap altceva decat „Mut la tavă”, în condițiile în care alternativele servite de către Statul Paralel erau „Nevolnic la grătar” sau „Proasta la cuptor”; asta-i, pe scurt, cu președintele ce ne conduce-n criză, și cred că e cazul să avem așteptări foarte mici, spre zero, și să nu ne mai dăm ochii peste cap la platitudinile lui enervante, sau lipsa lui manifestă de solidaritate, pronosticul meu este că actualul președinte va deveni oricum irelevant la capătul acestei crize”, a afirmat Cozmin Gușă, pentru sursa citată.