Cosmin Olăroiu, scandal pe bani cu un partener de afaceri. „Șeicul” Cosmin Olăroiu nu uită și nu iartă! Supărat pe un partener de afaceri care nu a respectat înțelegerea, antrenorul a decis să-și caute dreptatea la tribunal.
Cosmin Olăroiu a deschis, recent, un proces împotriva unui afacerist din Vâlcea, solicitând ca magistrații să dispună rezilierea contractului semnat cu acesta.
Firma vizată de Olăroiu deține o bază sportivă situată în județul Ilfov, însă sediul social este în Rm. Vâlcea, într-o casă modestă situată la perifera localității.
Olăroiu se ține de procese, ține la imaginea lui
În 2018, Olăroiu a deschis un alt proces, în încercarea de a recupera 3.000 de lei, bani pe care i-a achitat cu titlu de taxă de timbru judiciar într-un alt dosar. Cum pierderea sumei respective nu ar fi creat o „gaură” masivă în bugetul lui Olăroiu, cel mai probabil antrenorul a deschis procesul pentru a demonstra că are dreptate şi că nu vrea să îngraşe pe nimeni cu banii câştigaţi de el prin muncă cinstită. Însă, din păcate pentru celebrul antrenor, judecătorii nu s-au arătat prea impresionaţi de principiile pe care le-a invocat acesta, aşa că i-au respins cererea.
Olăroiu anchetat într-un dosare de ”bancnote falsificate”, ”Seicul” a scăpat cu fața curată
În 2016, SPYNEWS a dezvăluit că Olăroiu a fost chemat în faţa judecătorilor, alături de alte 14 persoane, într-un dosar instrumentat de procurorii bucureşteni, din cauza unor bancnote falsificate.
Unul dintre cei anchetaţi în dosar a dezvăluit că întregul scandal a izbucnit după ce două instituţii bancare au sesizat Parchetul cu privire la nişte „bancnote false” primite de la mai mulţi clienţi.
„Printre clienţi ne aflam eu şi antrenorul Cosmin Olăroiu. Am dat declaraţii, iar în cazul domnului Olăroiu a venit un avocat care a explicat că, în opinia lui, nu s-a comis nicio infracţiune, că bancnota depusă de Olăroiu nu e falsă. Bancnotele noastre au fost trimise în America, au fost expertizate şi de FBI, iar rezultatul a fost că bancnotele erau autentice. Situaţia nu a fost tocmai plăcută, fiindcă acuzaţiile erau grave, dar a fost bine că s-a lămurit problema”, a declarat, în exclusivitate pentru SPYNEWS, unul dintre „suspecţi”.
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook
Distribuie știrea: Facebook | Twitter