Cu două săptămâni în urmă, compania FCTRY din New York a lansat o campanie pentru a finanța producerea unei păpuși după chipul lui Volodimir Zelensky.
Într-un timp record de trei ore s-au strâns 30.000 de dolari, iar până acum 120.000 de dolari. Prototipul va fi din lut, va avea o înălțime de 15 centimetri și va fi realizat de artistul Mike Leavitt din Seattle. Acesta va fi produs în China, iar pentru fiecare figurină vândută, 1 dolar se va duce către Ucraina. Se așteaptă ca figurina să fie livrată până în luna martie.
„El este liderul perfect pentru acest moment, doar acest personaj super inspirat”
„Modul în care l-am încadrat în campanie este „eroul improbabil”. El este liderul perfect pentru acest moment, doar acest personaj super inspirat.
Are această forță reală care se vede, dar este umil și reprezintă într-un fel opusul a tot ceea ce am ajuns să asociem cu politica”, a declarat Jason Feinberg, director executiv și director de creație al FCTRY, relatează Al Jazeera.
A apărut și o versiune Lego tipărită personalizată a președintelui ucrainean
Nu demult, a apărut și o versiune Lego tipărită personalizată a președintelui Volodimir Zelensky, alături de mici cocktail-uri Molotov, produsul fiind creat de o companie de jucării din Chicago.
Banii strânși tot în timp record, adică 16.000 de dolari, au fost trimiși pentru a ajuta Direct Relief pentru a livra materiale medicale oamenilor din Ucraina. „Minifigurile s-au vândut aproape imediat.
Am făcut cât mai multe în 24 de ore frenetice de muncă, echipa CB venind în ziua lor liberă pentru a tipări”, a scris producătorul de jucării pe Instagram. Un cocktail Molotov LEGO cu steagul Ucrainei are un preț de 10 dolari, iar figurina LEGO cu chipul lui Zelenski costă 100 de dolari.
Rusia a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie, atunci când Putin a anunțat o „operațiune militară specială” pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. În cel mai scurt timp, rachetele au lovit întreagă Ucraină, inclusiv Kievul.