Li se spune superoameni, copiilor geniali. Ei au lăsat lumea cu gura căscată, la propriu, pentru capacitățile și creativitatea lor.
Copii geniali care au uimit lumea. Cine sunt ei și cum le-a fost descoperită superputerea. Video
Copiii cu o inteligență superioară sau care au abilități remarcabile pot schimba lumea în bine. Am ales câteva exemple, astăzi, dar sunt mult mai multe, la noi în țară și peste tot, în lumea întreagă.
Propriii copii și nepoți, au și ei genialitatea lor. Cei mari spun că ei vorbesc lucruri ”trăsnite”, dar exact acestea sunt ceea ce fixează superputerea lor.
I-a spus Dumnezeu să picteze
Aelita Andre s-a născut la 9 ianuarie 2007 și i se spune în Australia ”pictorița suprarealistă”. A început să picteze la 9 luni, iar la 2 ani lucrările ei au fost expuse în cadrul unei galerii de artă. Prima expozitie individuală s-a evidențiat în 2011, la New York, pe când avea doar 4 ani.
Lui Akiane Kramarik i-a spus Dumnezeu să picteze, cel puțin așa povestește ea. Are viziuni ale cerului de la vârsta de 4 ani și pictează exact ceea ce vede. Tablourile ei sunt, de-a dreptul, ireale.
Akiane Kramarik avea doar 4 ani când a început să picteze imaginile pe care le văzuse cu cerul și cu Iisus. Ea a pictat ceea ce a văzut. Dar ceea ce face ca această poveste să fie atât de incredibilă este faptul că viziunea religioasă a mamei sale este că Dumnezeu nu există. Conceptul de Dumnezeu nu a fost niciodată discutat în casa lor.
Curând, însă, mama lui Akiane nu a mai putut nega ceea ce avea în fața ei și a început să aibă credință în Iisus. Când veți vedea picturile lui Akiane, veți înțelege de ce mama ei este acum credincioasă.
Ea este considerată a fi unul dintre cei mai buni 20 de artiști din lume. „Wow, fata asta este uimitoare. Un astfel de talent dat de Dumnezeu pe care îl împărtășește cu lumea. E o fată care nu se poate opri din talentul care se revarsă”, au scris jurnaliști americani.
Copilul calculator uman
Priyanshi Somani este din India. Despre ea se spune că se aseamănă cu un „calculator uman”, scrie wonderlist. A început să facă tot felul de calcule dificile încă de la vârsta de 6 ani, iar în 2010, pe când avea 11 ani a câștigat Mental Calculation World Cup (concursul internațional de calcul mintal), fiind și cea mai tânară participantă la această competiție, dar și singura care a răspuns 100% la toate probele de calcul (adunare, înmulțire, radacina la pătrat etc). Priyanshi a câștigat și Pogo Amazing Kids Awards, la categoria copii genii, iar numele ei a fost inclus și în cartea Recordurilor Guinness.
A absolvit colegiul la 10 ani
Michael Kevin Kearney, probabil ați mai auzit de el, fiind cel mai tânăr copil care a absolvit colegiul la vârsta de 10 ani. La 17 ani lucra deja ca profesor la colegiu. S-a născut în 1984, la 4 luni a spus primele sale cuvinte, iar la 6 luni, în timpul vizitei medicale și-a surprins pediatrul, spunându-i: „am o infecție la urechea stângă”. A învățat să citească la 10 luni, iar în 2008 a câștigat primul milion de dolari, participând la show-ul de televiziune „Vrei să fii milionar?”.
Premiul Nobel pentru pace la 12 ani
Gregory R. Smith s-a născut în 1990. La vârsta de 1 an si 2 luni memora și cita din cărți, iar la 10 ani s-a înscris la facultate. El este cunoscut ca fiind cel mai tânăr absolvent de master, de la Universitatea din Virginia. La 12 ani a câștigat premiul Nobel, fiind un tanar luptător pentru menținerea păcii în lume, dar și pentru drepturile copiilor de pe mapamond.
La 6 ani este expert Microsoft
Marko Calasan s-a născut în anul 2000. Este din Macedonia de Nord. A început să citească la vârsta de 2 ani. La 5 ani își instala singur programe pe calculator, iar la 6 ani a obținut prima diplomă recunoscută de Microsoft, cea de administrator de sistem.
Are un IQ mai mare decât Einstein sau Stephen Hawking
Oscar Wrigley este un baiețel interesat de mic să învețe despre animalele sălbatice sau istoria Romei antice.
La 2 ani, 5 luni si 11 zile a devenit cel mai tânăr copil din Marea Britanie acceptat de Mensa. Se crede despre el că are un IQ mai mare decât aveau Einstein sau Stephen Hawking.
Renumitul test Stanford- Binet de 45 de minute, care arată scorul IQ, nu a fost capabil să măsoare inteligența acestui copil deoarece testul calculează inteligența doar până la 160. Astfel că Oscar este considerat a fi un baietel cu un IQ de „peste 160”.
Despre el se știe că a început să vorbească de la vârsta de 9 luni, iar la 2 ani avea deja un vocabular de mii de cuvinte. Este preocupat de muzică, iar părinții lui au spus ca îl vor susține în orice va dori să facă în viitor.
“El întreabă mereu tot felul de lucruri. Știu că toți părinții consideră ca au un copil special, dar noi am știut că era ceva absolut remarcabil la Oscar. De curând îi povestea soției mele despre ciclul de reproducere al pinguinilor. Mă aștept să vină și ziua în care îmi va spune ca sunt cam idiot”, a povestit reporterilor dailymail, amuzat, tatal lui Oscar.
Ambii părinți au un scor IQ mediu. Cu toate acestea, a fost interesant când s-a descoperit că unchiul pe linie maternă a fost și el un copil cu o inteligență superioară, care a fost admis în 1995, la Facultatea de Calculatoare, la vârsta de doar 13 ani.
De la Câmpulung la Oxford
Costin Andrei Oncescu, pentru că despre el este vorba, este absolvent al colegiului „Dinicu Golescu” din Câmpulung (jud. Argeş) şi a bifat una dintre cele mai mari realizări fiind cel mai tânăr informatician din România.
El a reuşit să îşi adjudece, într-o confruntare grea, medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfăşurată în perioada 12 – 18 august 2018, la Varșovia (Polonia), a scris EVZ.
În ianuarie 2018, Andrei a fost selectat să facă parte din rândul studenţilor de la Oxford care se vor specializa în informatică, rezultatele excepţionale obţinute în nenumăratele olimpiade internaţionale fiind și cele care şi-au spus, în cele din urmă, cuvântul.
Foto: Aelita Andre (Facebook)/