International

Contrele dintre Macron și Zelenski s-au lăsat cu promisiuni din partea Franței

Contrele dintre Macron și Zelenski s-au lăsat cu promisiuni din partea Franței
Twitter

Președintele francez și omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, au dezvoltat pe parcursul anilor relații diplomatice cordiale. În contextul războiului din Ucraina, aceste legături au fost tulburate din cauza dorinței Franței de a continua dialogul cu Vladimir Putin, considerând că Rusia nu ar trebui umilită din acest război. Însă Emmanuel Macron își îndreaptă în continuare atenția către Ucraina, fiind de partea ei în acest conflict militar cu consecințe caratstrofale pentru țara invadată.

În urmă cu o zi, cei doi au purtat o discuție telefonică de lungă durată, în care au dezbătut mai multe probleme actuale. În urma dialogului dintre cei doi, Ucraina urmează să primească mai multe avantaje din partea Franței.

Plan de susținere al Ucrainei

Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski au purtat discuții telefonice pentru a pune la cale un plan de susținere al Ucrainei, împotriva acțiunilor militare întreprinse de ruși. De această dată, președintele francez și-a arătat disponibilitatea de a merge la Kiev, completând astfel lista înalților demnitari europeni care au vizitat Ucraina în timpul acestui război, s-a interesat în mod special de nevoile militare ale omologului său, dar și de cele de natură financiară și umanitară. Discuția dintre cei doi a avut loc la scurt timp după ce Emmanuel Macron a fost ironizat de doi analiști ruși la o emisiune publică rusească, pe tema discuțiilor fără rezultate purtate cu Vladimir Putin.

În cursul serii de joi, Palatul Elysee a anunțat că Emmanel Macron a asigurat Kievul că va trimite armamentul de care are nevoie pentru a răspunde atacurilor venite din partea Rusiei.

Până în acest moment, Franţa i-a furnizat Ucrainei obuziere Caesar, instruind soldaţii ucraineni cum să le folosească. Obuzierul de calibrul 155 milimetri montat pe camion poate lovi ţinte cu precizie până la o distanţă de 40 de kilometri. De asemenea, Franța a furnizat și câteva rachete antitanc Milan pentru a opune rezistență ofensivei ruse.

Macron și apărarea Rusiei

 În urmă cu câteva zile, președintele Franței a stârnit un val de revoltă, după ce a făcut apel la Occident să încerce să nu mai umilească Rusia, subliniind nevoia încetării războiului pe cale amiabilă, Franța oferindu-se să fie mediator între cele două țări.

„Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice. Sunt convins că Franţei îi revine rolul de a fi o putere de mediere”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu publicat sâmbătă de ziare naționale, potrivit Reuters.

În urma unei asemenea cerințe, ministrul de Externe al Ucrainei a venit cu o reacție acidă, menită să sublinieze absurditatea de care a dat dovadă Franța după această solicitare nejustificată, având în vedere contextul războiului și al catastrofei umanitare generate de Rusia.

„Apelurile de a evita umilirea Rusiei nu pot umili decât Franța și orice altă țară care transmite un mesaj similar. Pentru că Rusia este cea care se umilește singură. Mai bine ne concentrăm cum să punem Rusia la locul ei. Asta va aduce pacea și va salva vieți”, a transmis Dmitro Kuleba pe Twitter.

De asemenea, Volodimir Zelenski s-a arătat dezamăgit de intervenția președintelui Macron, subliniind că nu îi înțelege dorința, având în vedere numărul deceselor din Ucraina:

“Nu prea înţeleg … … umilirea Rusiei. Timp de opt ani ne-au ucis. Despre ce vorbim aici? Suntem inferiori din punct de vedere al echipamentului şi, prin urmare, nu suntem capabili să avansăm. Vom suferi mai multe pierderi, iar oamenii sunt prioritatea mea”, a afirmat liderul de la Kiev.

În acest context, noul ajutor oferit de Εmmanuel Macron Ucrainei ar putea fi un punct de pornire către noi relații diplomatice viabile între cele două state europene.