Social

Continuă exodul vasluienilor! Ce sfat le dă șeful Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială

alocațiile

Continuă exodul vasluienilor! Una dintre cele mai defavorizate zone ale țării, din punct de vedere economic, este și Vasluiul. Tot mai mulți locuitori ai municipiului Vaslui pleacă peste hotare ca să muncească, dar autoritățile nu au o evidență clară a numărului acestora.

Totuși, estimările autorităților din județul Vaslui arată că sunt peste 35.000 de locuitori ai județului plecați la muncă peste hotare, în diferite țări ale Uniunii Europene. Mulți însă nu lucrează cu forme legale și pierd astfel multe drepturi importante.

Continuă exodul vasluienilor, aceștia merg la muncă în diferite țări ale Uniunii Europene

Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui sfătuiesc oamenii să își caute slujbe cu forme legale în statele europene unde merg să lucreze, întrucât pot beneficia de drepturi importante, atât pe parcursul activității, cât și la pensie.

Un fapt îmbucurător îl reprezintă informațiile furnizate de evidențele Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui,  în prezent sunt aproape 1.600 de beneficiari de alocații europene primite de copiii ai căror părinți muncesc cu forme legale în țările membre ale Uniunii Europene. Aceste alocații se acordă doar în baza unei solicitări scrise adresate Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială .

”Au solicitat completarea de formulare europene în vederea obținerii de beneficii în țările membre ale Uniunii Europene. Cele mai multe solicitări sunt pentru Spania și Italia.” a afirmat Sorin Prepeliţă, director AJPIS.

Diferența dintre valoarea alocației acordate de statul român și cea primită de copiii cu părinții aflați la muncă peste hotare este una semnificativă, alocațiile europene ajungând și până la 200 de euro pentru fiecare copil.

”Ştiu, că soţul meu lucrează în Germania și e sute de euro alocația, nu e ca la noi, care nu ai ce face cu ea. Bineînţeles că cei din țările europene care au sute de euro alocație o duc mult mai bine față de noi. Nu mă descurc cu alocaţia; sunt în clasa a XII-a, îmi trebuie foarte multe lucruri.” a declarat o doamna cu soțul plecat la muncă în afara României.