În urma unei ședințe a Consiliului Judeţean Prahova, s-a aprobat, vineri 13 noiembrie, reducerea cu 101 posturi a aparatului propriu al administraţiei publice judeţene. Începând cu data de 1 ianuarie 2021, CJ Prahova va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, faţă de 247 câte sunt în prezent.
Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, a anunțat că a început restructurarea instituției, iar primul pas a fost făcut chiar vineri, când „consilierii județeni au aprobat noua organigramă a aparatului propriu al CJ. Reducerea cu 101 posturi, aproximativ 40% din numărul total, presupune o economie la buget de 48 de milioane de lei în următorii patru ani, potrivit președintelui CJ Prahova. 48.000 mii lei , respectiv 12.000 mii lei anual, reprezentintă costurile cu salariile aferente angajaţilor care îşi vor pierde locul de muncă, începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Restructurarea aparatului administrativ a fost denumită de către preşedintele Iulian Dumitrescu ”Black Firday”, iar comunicatul de presă a fost însoţit de un poster care anunţa ”reduceri de 40 la sută” la Consiliul Judeţean:
„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate şi reducerea cheltuielilor de personal, precum şi îmbunătăţirea şi eficientizarea funcţionalităţii activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova prin aplicarea principiilor meritocraţiei şi responsabilităţii. Precizăm că nu toate locurile care vor fi restructurate aveau şi un angajat în post.”, se menţionează în actul normativ iniţiat de Iulian Dumitrescu.
Prin aceste măsuri se încearcă o mai bună gestionare a banilor proveniți din fonduri publice, fiind prezente în multe instituții din administrația publică locală și centrală, diverse persoane care nu își justifică salariile raportat la munca depusă.