Consiliul de Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene discută despre cerințele necesare pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen. Joi, Consiliul JAI a analizat stadiul aplicării obligațiilor. România și Bulgaria sunt în aceeași situație. Ambele țări au fost acceptate doar parțial în Schengen, doar cu frontierele aeriene și maritime, începând cu 31 martie 2024. Decizia a fost luată anul trecut.
Nu se așteaptă un vot decisiv. Aderarea la Schengen cu frontierele terestre rămâne incertă. Miniștrii de interne din UE vor evalua implementarea acquis-ului Schengen de către România și Bulgaria.
Consiliul JAI discută condițiile
„Miniștrii vor face un bilanț al situației generale a spațiului Schengen. Comisia va prezenta Barometrul Schengen, un raport bianual care analizează evoluțiile înregistrate, precum și amenințările și evoluțiile emergente din spațiul Schengen. Miniștrii vor desfășura un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului anual al Consiliului Schengen. Discuția se va axa pe prioritatea legată de creșterea rezilienței frontierelor noastre externe. Președinția va prezenta de asemenea situația actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România. La 30 decembrie 2023, Consiliul a decis să elimine controalele de la frontierele aeriene și maritime cu Bulgaria și România. Pentru a se stabili data eliminării controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România este nevoie de o altă decizie a Consiliului”, arată comunicatul.
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a spus la Strasbourg că România și Bulgaria trebuie să intre în Schengen până la finalul lui 2024.
„Este cea mai mare zonă de circulaţie din lume. 450 de milioane de oameni din 29 de ţări pot circula liber prin Europa. Aproape 30% din populația Europei trăiește într-o zonă de frontieră. 50 de milioane de oameni trăiesc direct lângă o frontieră internă. Vă mulţumesc că aţi pus pe ordinea de zi o dezbatere atât de importantă”, a spus Ylva Johansson.
Austria nu a dat semnale că ar susține eliminarea controalelor la frontierele terestre. Oficialii din România și Bulgaria speră că vor obține o decizie până la sfârșitul lui 2024, potrivit digi24.