Connect-R a ajuns pe mâinile medicilor. Artistul a fost internat, astăzi, la Spitalul Fundeni din Capitală, unde a venit pentru a efectua câteva analize complete plus colonoscopie, endoscopie.
Într-o postare pe contul personal de Instagram, Ștefan Relu Mihalache, cunoscut cu numele de Connect-R, își îndeamnă admiratorii să aibă grijă de sănătatea lor.
„Bună dimineața, de aici de la Fundeni! Un spital extraordinar cu niște oameni extraordinari s-au ocupat de mine fantastic. Mi-m făcut analizele complete plus colonoscopie, endoscopie. D-aia sunt puțin spart acum, dar este extraordinar. Este ok. Este bine să vă căutați, să vă îngrijiți și să aveți grijă de voi. Vă pup, să aveți o zi frumoasă!”, a transmis Connect-R pe Instagram.