Actual Lifestyle

Conferențiar universitar la Medicină, asistent universitar și alți doi medici, trimiși de DNA în judecată pentru fapte grave

Conferențiar universitar la Medicină, asistent universitar și alți doi medici, trimiși de DNA în judecată pentru fapte grave
Arhivă

Tribunalul Galați începe judecarea procesului privind patru medicii stomatologi trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție!

Conferențiar universitar la Medicină, asistent universitar și alți doi medici, trimiși de DNA în judecată pentru fapte grave

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Galați au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, mai multe cadre didactice universitare acuzate de luare de mită, trafic de influență și divulgarea subiectelor unor examene. Printre cei prinși că au cumpărat influență este și un medic stomatolog în Tulcea.

2.000 euro un titlu de medic specialist

Anchetatorii spun că Dorina Cerasella Șincar, medic stomatolog și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți. Aceștia candidau la examenul de medic specialist în parodontologie, iar cu „ajutorul” dat de Șincar, ar fi promovat în mod fraudulos examenul și implicit obțineau titlul de medic specialist parodontolog.

Ce acuzații li se aduc

Gina Păunița Grecu, medic stomatolog și asistent universitar în cadrul aceleiași unități de învățământ, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Aceste fapte aui avut ca scop, conform anchetatorilor, obținerea de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog din Tulcea, a fost trimisă în judecată sub acuzația de cumpărare de influență, iar Caius Călin Miuță, medic stomatolog și lector universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Cum s-a desfășurat concursul

Potrivit DNA, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, președinta comisiei de examen Dorina Cerasella Șincar i-ar fi furnizat, în avans și în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea lor, deși acestea erau informații nedestinate publicității.

Ulterior, în 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov a susținut și promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât și proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).

Dorina Cerasella Șincar a fost sprijinită de Gina Păunița Grecu, în calitate de secretar al comisiei de examen.

În același context, în perioada 02-04 decembrie 2021, Dorina Cerasella Șincar a acceptat promisiunea și ulterior a primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la Caius Călin Miuță, care promovase examenul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obținut de Antoanela Andreea Zalimov.