Țara noastră are acum beneficiul de a face parte dintr-un proiect-pilot la nivelul Uniunii Europene (UE). Este vorba despre „Housing and Empowerment for Roma”, prescurtat HERO (erou – tradus din limba engleză), un program ce are drept scop îmbunătățirea traiului de zi cu zi a comunităților de romi devaforizate. Se investesc acum sume importante de bani pentru reabilitarea locuințelor, pentru acordarea de credite și informarea acestora în ceea ce privește domeniul financiar.
Potrivit datelor, până la 70% dintre membrii comunității rome din România trăiesc în condiții precare, supraaglomerate sau fără apă curentă, într-o sărăcie severă, de obicei la periferie și întâmpinând mari probleme. Mulți dintre ei întâmpină dificultăți în căutarea unui loc de muncă bine plătit. În acest sens, se va realiza intervenția din partea instituțiilor europene pentru remedierea, pe cât posibil, a acestor probleme prin acordarea de fonduri pentru micro-credite, sprijin pentru formarea profesională, servicii de îndrumare și mentorat, totul pentru a asigura un mediu de locuit mai propice pentru această comunitate.
„Eroul” de sucves
HERO este acum un proiect ce se va derula pe parcursul anilor 2023-2024, va avea un buget de trei milioane de euro și va fi implementat în România, Bulgaria și Slovacia. În acest sens, se face acum apel către autoritățile locale să colaboreze în sensul îmbunătățirii situației romilor din țara noastră, căci beneficiile se vor vedea de ambele părți.
„Vorbim despre apă curentă, despre instalarea unei toalete în casă, cumpărarea de mobilă nouă, repararea structurii construcțiilor, vorbim despre renovarea de locuințe și izolarea acestora, lucruri care în 2023 ne-am aștepta să fie o normalitate, însă foarte mulți oameni ce fac parte din astfel de grupuri vulnerabile le consideră un lux, nu și le permit, iar traiul lor este astăzi departe de ceea ce reprezintă normalitatea” susține Bogdan Lepădatu, director de program, Habitat for Humanity România, citat de infofinanciar.ro.
Proiectul HERO, Housing and Empowerment for Roma – Pentru locuințe decente și împuternicire pentru romi, care a fost demarat în 2022 și se va desfășura până în 2024, este un proiect pilot finanțat de PE și implementat de CE și CEB, în colaborare cu autoritățile publice, instituțiile financiare și organizațiile comunității locale. HERO va aplica un model de investiții sociale, pentru a contracara excluziunea socio-economică a comunităților de romi din România, Slovacia și Bulgaria.
Spre o rezolvare
„Comisia Europeană alocă de această dată un buget în valoare de 3 milioane de euro pentru proiectul HERO. Acesta face parte dintr-o colaborare de durată între autoritățile din România și instituțiile europene îndelungată, ce a început în anul 2020 și se va întinde pe o perioadă de zece ani. Această colaborare vine în susținerea acestei comunități, mai ales că în țara noastră, romii reprezintă cea mai mare comunitate etnică, aproximativ două milioane de oameni. Iar acu, țara noastră are responsabilitatea de a-i ajuta într-o mai ușoară conlucrare, adaptare și integrare în societate” spune Anca Păduraru, reprezentant al României la Comisia Europeană.
Aceasta din urmă aduce în discuție și subiecte mai sensibile, precum rasismul, o atitudine care, potrivit lui Păduraru, este încă prezentă în societate. Se dă exemplul Recensământului din anul 2022, prin care doar 600 de mii de cetățeni s-au identificat ca aparținând oficial comunității rome din România. În realitate, însă, cifrele ar ajunge până la un număr de 2 milioane, iar cei mai mulți dintre ar fi refuzat să recunoască acest lucru tocmai de pe urma experiențelor pe care le-au avut anterior.
Ce spun vocile comunității
„Mă bucur că încă există interes pentru romi!” spune Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, care face parte dintre membrii comunității. „Această comunitate, de mai bine de treizeci de ani, problematica aceasta este tratată într-o perspectivă socială, se aduce în discuție infracționalitatea, iar nimeni nu vorbește, poate, și despre cei care reușesc. Și acum ne miră de ce recensământul a relatat faptul că aproximativ 600 de mii de cetățeni au declarat că sunt romi. Știm prea bine că numărul este unul mult mai mare. Acum, noi la Agenția Națională pentru Romi am discutat deja cu cancelaria premierului pentru a conlucra pe această temă, să mișcăm ceva în acest sens”.
Paraschiv spune că romii nu sunt doar infractori, nu sunt doar săraci și neadaptați din punct de vedere social. Acesta spune că se cunoaște cu mulți membri ai acestei comunități care au o carieră. Poate sunt profesori, poate sunt oameni de afaceri, persoane de succes, iar Iulian Paraschiv este de părere că societatea ar trebui acum să-și îndrepte atenția și către ei, căci o astfel de atitudine ar putea schimba, într-o oarecare măsură, atitudinea societății față de această etnie din țara noastră.
„Acest proiect HERO, va ajunge în mai multe județe din România. Din experiența mea, spun că este necesar ca și autoritățile locale să se implice, căci degeaba vine Comisia Europeană cu sumele acestea de bani, dacă la nivel mai mic, la nivel de primării, de consilii locale, nu există interes. Beneficiile vor exista și de-o parte și de alta, atât pentru membrii comunității, cât și pentru mediul muncii din zona respectivă”, mai spune președintele Agenției Naționale pentru Romi.
Instituțiile europene, încântate de HERO
„Acest proiect are toată susținerea noastră!”, spune Rainer Lovato, membru al Băncii de Dezvoltare a Consiliului European. „Romii continuă să se confrunte cu bariere în ceea ce privește accesul la serviciile financiare de bază, ceea ce reprezintă un obstacol major pentru incluziune. Marginalizarea este, de obicei, consolidată de excluderea în mai multe domenii. Această tematică este una extrem de importantă, căci întreaga Europă tinde acum să fie o societate modernă, deschisă oricărei colaborări, fără nicio urmă de discriminare. Mai este până acolo, ast este evident, însă orice mic pas contează. Sunt foarte bucuros să fac parte din acest proiect, HERO, un proiect în care cred extrem de mult care începe acum în România și care sper să se extindă rapid către mai multe state din Uniunea Europeană. Este vorba de timp, poate mai mult, poate mai puțin, dar merită”.
După cum a specificat și Lovato, HERO este de această dată un proiect-pilot ce începe în România, iar reprezentantul Băncii de Dezvoltare a Consiliului European spune că putem avea acum un exemplu pozitiv pentru a scoate la lumină anumite probleme „foarte grave” ale societății din prezent, iar HERO poate fi acum un pas important pentru comunitatea europeană de a se focusa mai mult pe grupurile marginalizate de oameni, să le aducă din nou în discuție.
Partenerii comerciali, deschiși proiectului
„Este necesar să lucrăm acum în beneficiul societății civile, iar asta cuprinde și ajutarea comunitășilor vulnerabile”, spune în cadrul conferinței Ștefan Buciun, CEO BCR Social Finance. Primul pas pe care l-am făcut a fost să identificăm comunitățile, iar pentru început am decis să focusăm inițial pe județele Piatra Neamț și Bacău. Pornim astfel cu procesul de educație financiară petru aceste comunități, căci este esențial ca acești oameni să aibă la cunoștință ce le putem oferi noi, cum îi putem ajuta și cum să colaborăm mai bine. Este un efort destul de intens pe un termen destul de scurt, de doar un an de zile, căci vorbim totuși despre renovarea unor locuințe”.
O sumă de 580.000 de euro este disponibilă în cadrul proiectului HERO, pentru 120 de persoane din comunitățile de romi marginalizate din Bacău, Neamț și din alte județe, pentru a învăța abilități financiare și de construcții, pentru a avea acces la micro-credite și pentru a avea un acces mai facil la locuri de muncă bine remunerate. Proiectul va fi implementat de partenerii locali: BCR Social Finance IFN S.A., Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (CRCR) și Habitat for Humanity România.
„Am fost întrebați dacă putem duce la bun sfârșit acest proiect de tip pilot. Am spus cu încredere DA!. Nouă ne plac provocările și am luat decizia să ne implicăm activ în această inițiativă HERO”, continuă Florin Moisă, președinte executiv al Centrului de Resurse pentru comunitățile de Romi. „Avem cu cine lucra, oamenii din instituțiile locale, din asistență socială, toți sunt deschiși să facem treabă bună împreună. Vom primi ajutor din partea lor să identificăm aceste comunități, să vorbim cu ei, să le câștigăm încrederea”.