Dacă esti iubitor de animale și ai ca prieten necuvântător o pisică, sigur te-ai întrebat cel puțin o dată de ce preferă apa de la robinet în locul castonului. Deprinderea pare ciudată la prima vedere, însă are o explicație logică.
Specialist în cadrul Spitalului Veterinar A&M din Texas, Debra Zoran a spus că pisicile sunt fermecate de apa curgătoare și preferă gustul apei de la robinet. La fel ca și alte animale, felinele trebuie să se hidrateze, asă că au nevoie de o sursă potrivită pentru nevoile și preferințele lor.
Mâțele au si mustățile sensibile, așa că “prefera sa nu le atingă de marginea castronului sau de orice altceva atunci când mănâncă sau beau,” a declarat Zoran.
Dacă recipientul din care pisica ta bea apă este adânc și nu este plin, aceasta va trebui să-și atingă mustățile de marginea castrnului, lucru ce nu îi va plăcea deloc.
Expert in comportamentul animalelor din cadrul Universitatii din Pennsylvania, Lena Provoost, a venit și cu o altă explicație. Pisicile se simt în siguranță la înălține, iar aceasta preferă locurile înalte, precum chiuveta din bucătărie sau cea din baie.
Când castronul e poziționat pe podea, într-un loc aglomerat din casa, atunci va prefera apa de la robinet, potrivit Animalzoo.