După un control efectuat de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, aceștia au propus suspendarea temporară a activităţii site-ului altex.ro pentru practici comerciale incorecte în contextul Black Friday, relatează Agerpres.
Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, transmis marţi, operatorul economic a fost sancţionat şi cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei ca urmare a neregulilor constatate.
„Ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei şi a fost propusă, ca măsură complementară, suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte. ANPC va informa autorităţile din domeniu, respectiv Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de „reducere de preţ neconformă”, informează instituția.
Sub coordonarea Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) împreună cu Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov s-a desfăşurat, în ultimele zile, o verificare a mediului online, în ceea ce priveşte modul în care se derulează perioada cunoscută drept „Black Friday” – un vârf al promoţiilor anuale.
Ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e
Astfel, în data de 9 noiembrie 2021, prin accesarea site-ului www.altex.ro, comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preţ, fără a aplica reducerile din preţul de referinţă (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Echipele de control ANPC au depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preţ, afişate pe site, precizează ANPC.
„Reprezentanţii Altex au afirmat, cu ocazia discuţiilor pe această temă, că ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e”, se precizează în comunicat.
De asemenea, Autoritatea va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înşelăciune constatate, ca urmare a acestor controale.
„ANPC îi sfătuieşte pe consumatori să manifeste atenţie sporită atunci când doresc să achiziţioneze bunuri, în perioada reducerilor, pentru a se proteja, în cazul în care apar abateri de la legislaţia în vigoare practicate de unii dintre operatorii economici şi îi asigură pe cetăţeni că supraveghează, la rândul său, permanent piaţa pentru a preîntâmpina sau sancţiona astfel de cazuri”, se mai arată în documentul citat.