După întârzieri în livrarea către Uniunea Europeană a vaccinurilor anti-COVID-19, Comisia Europeană a declanşat proceduri legale împotriva companiei farmaceutice AstraZeneca.
În procesul lansat, Comisia Europeană susţine că producătorul de vaccinuri a încălcat „termenii contractului, sau anumiţi termeni ai contractului nu au fost respectaţi, iar compania nu a reuşit să vină cu o strategie rezonabilă pentru a se asigura că dozele de vaccin vor fi livrate la timp”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pe probleme de sănătate, Stefan De Keersmaecker.
AstraZeneca a recunoscut dificultăţile întâmpinate
Într-un comunicat de presă, AstraZeneca a declarat luni că „regretă” decizia UE de a acţiona în instanţă compania şi consideră că „orice litigiu este lipsit de temei”. AstraZeneca a recunoscut dificultăţile întâmpinate pe fondul „unor negocieri extrem de complexe şi al provocărilor de producţie”, dar insistă că „s-a conformat total Acordului de achiziţie în avans cu Comisia Europeană”.
27 de membri ai UE s-au aliniat „în sprijinul procedurilor legale”
Toţi cei 27 de membri ai UE s-au aliniat „în sprijinul procedurilor legale”, a precizat Stefan De Keersmaecker. Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a scris luni pe Twitter că „prioritatea” UE este aceea de a se asigura că „livrările de vaccin anti-COVID-19 au loc la timp pentru a proteja sănătatea Uniunii Europene”, potrivit CNN.