În prima zi a noului an, se merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii.
Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.
Plugușorul
Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Pluguşorul a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat şi adusul boabelor în hambare.
„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noiește / Plugușorul se pornește / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belșug / Pentru brazda de sub plug”, sunt primele versuri ale Plugușorului, care tradițional se cântă în ultima zi a anului.
Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor şi practicat de copii în dimineaţa zilei de Anul Nou, după încheierea Pluguşorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu seminţe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.
Obiceiul de a merge cu Pluguşorul este practicat de copii sau de adolescenţi. Mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat (în judeţele Botoşani şi Galaţi) este consemnată şi prezenţa femeilor în ceată. În general, se practică în cete mici, de 2-3 inşi.
Cu ceva vreme în urmă, se ura şi în cete mai mari, care îşi alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoţită de sunetul clopoţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor.
În scenariile mai complexe ale obiceiului apar şi instrumente muzicale (fluier, cimpoi, tobă, cobză, vioară), dar şi pocnitori şi puşcoace, care amplifică atmosfera zgomotoasă în care se desfăşoară obiceiul.
Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou.
Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi. În unele locuri se mai practică Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai.
Sorcova
Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Alături de Pluguşor, Sorcova este puternic înrădăcinată în cultura poporului nostru.
În vremuri trecute, sorcova era o mlădiţă înmugurită de măr. Aceasta se punea în apă încă din noaptea Sfântului Andrei, iar până în ziua de Sfântul Vasile înflorea. Din acest motiv în colindele româneşti se cântă despre flori de măr, florile dalbe sau despre măruţ mărgăritar.
