Social

Colegiul Medicilor sare în apărarea colegilor de la spitalul „morții” din Sibiu. „Sunt practici normale”

Colegiul Medicilor sare în apărarea colegilor de la spitalul „morții” din Sibiu. „Sunt practici normale”

Dezvăluirile fostului angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, despre tratamentul inuman pe care unele cadre sanitare îl atribuie bolnavilor au aruncat în aer întregul sistem sanitar.

Potrivit denunțătorului, pacienții erau neglijați, legați de paturi si sedați pentru ca asistentele și medicii să nu fie „deranjați”.

După ce Procuratura a demarat o anchetă în acest sens, reprezentanții Colegiului Medicilor din Sibiu au reacționat.

Colegiul Medicilor sar în apărarea colegilor de breaslă

CMR Sibiu susțin că practici medicale obișnuite sunt prezentate ca proceduri abusive.

Cei de la Colegiul Medicilor Sibiu spun că nu vor putea avea un punct de vedere final, cât timp sunt în desfășurare mai multe anchete, cea internă, administrativă a spitalului, o anchetă penală ca urmare a autosesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu si una a Corpului de Control al Ministrului Sănătății și a Inspecției de Stat.

Cu toate acestea, ei spun că au fost prezentate ca practici abuzive niște proceduri medicale obișnuite într-un serviciu ATI.

„Au fost prezentate ca și practici abuzive niște proceduri medicale obișnuite într-un serviciu ATI, cum sunt sedarea, contenția mecanică a bolnavilor intubați cu mijloace destinate în acest scop deoarece un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice.

Pentru această practică există protocoale medicale naționale și internaționale, inclusiv ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Prezentarea acestora ca fiind practici abuzive denotă absența unor cunoștințe medicale minime în domeniu”, spun reprezentanții Colegiului Medicilor din Sibiu.

Colegiul Medicilor spune că sun acuzații nefondate

Aceștia precizează că aprecieri asupra medicației administrate in serviciile de terapie intensivă pot face doar cei cu calificare corespunzătoare, respectiv medici specialiști ATI.

În plus, Colegiul Medicilor ia apărarea corpului medical, care, în toată perioada pandemiei, a depus un efort considerabil, și consideră că aruncarea în derizoriu a efortului din ultimul an, prin acuzații „nefondate” pot aduce deservicii majore actului medical în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și, nu în ultimul rând, pacienților, potrivit stiripesurse.ro