International

Colegiile din China le oferă elevilor o vacanță pentru îndrăgostit. Măsura urmărește creșterea natalității

Iubiti
Sursa foto: dreamstime

Nouă colegii din China vor ca elevii lor să meargă și să găsească dragostea în timpul unei vacanțe de primăvară de o săptămână în aprilie.

Cele nouă școli care fac parte din grupul educațional Fan Mei au anunțat că vor lua vacanță între 1 și 7 aprilie și le-au cerut în mod oficial elevilor să se distreze. „Școala implementează sistemul de vacanță de primăvară în speranța că elevii pot învăța să iubească natura, să iubească viața și să se bucure de iubire”, a declarat Liang Guohui, decanul adjunct al Colegiului Vocațional de Aviație din Mianyang.

„Ieșiți din campus, intrați în contact cu natura și, cu inima, simțiți frumusețea primăverii”, se arată în comunicatul postat de conducerea școlilor.

Colegiile participante sunt toate școli profesionale pentru locuri de muncă în industria aviației, cum ar fi piloți, însoțitori de bord, controlori de trafic aerian și personal de securitate aeroportuară.

Eforturi susținute pentru a crește ratele de natalitate și căsătorie

Cele nouă școli au oferit elevilor și profesorilor o săptămână liberă în primăvară începând cu 2019, dar anul acesta, în premieră, tema aleasă pune un accent deosebit pe romantism: „Bucurați-vă de flori, mergeți să vă îndrăgostiți!”.

Anunțul vine în contextul în care în China se fac eforturi susținute pentru a crește ratele de natalitate și căsătorie, care înregistrează o scădere rapidă. Companiile locale, provinciile și comunele au experimentat diverse modalități de a-i convinge pe oameni să se căsătorească.

Cum ar fi, de exemplu, oferirea a 30 de zile de „concediu de căsătorie” sau lansarea unor campanii prin care li se cere femeilor de la oraș să se întâlnească cu burlaci mai în vârstă din mediul rural.

Liu Ping, decanul adjunct al Colegiului profesional de aviație din Sichuan Southwest, a declarat pentru China News Network că școala a început programul de vacanță de primăvară ca răspuns la feedback-ul elevilor, care au cerut o perioadă fixă pentru a învăța în afara campusului, pentru a-și face noi prieteni și pentru a „experimenta frumusețea dragostei”.

Vacanțe și concedii impuse și recuperate ulterior

În cursul vacanței, elevii primesc în continuare teme pentru acasă, dar sarcinile lor sunt de a scrie jurnale de călătorie, de a scrie rapoarte despre propria lor evoluție, de a face obiecte de artizanat sau de a filma videoclipuri cu călătoriile lor, a relatat China Youth Daily, ziarul ligii de tineret a Partidului Comunist, citat de Insider.

Există însă și un revers: colegiile țin cursuri de recuperare în weekend pentru a recupera timpul pierdut. Scopul lor, au spus școlile, este de a le oferi elevilor și profesorilor un timp „concentrat” pentru a se odihni.

Este o practică obișnuită în China, unde unele companii impun blocuri de vacanțe pentru a le oferi angajaților mai mult timp pentru a călători cu familiile lor. Muncitorii recuperează ulterior zilele libere impuse prezentându-se la serviciu în weekend.