La doar două zile de la incendiul de la Institulul ”Matei Balș” din Capitală, un alt eveniment neplăcut a avut loc, duminică seara, într-un spital din București. Din primele informații, se pare că, au fost evacuați pacienții dintr-un salon care s-a umplut de fum de la Spitalul „Sf Pantelimon”.
Potrivit managerului spitalului, în salonul de terapie intensivă erau trei pacienți, care au fost evacuați și nu au fost afectați. Acesta a declarat că nu a fost vorba de flacără, ci despre un neon care nu a mai funcționat și a început să scoată fum.
„La Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București, în această seară, în jurul orei 20:15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără. Preventiv, cei doi pacienți au fost mutați în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului” – a anunțat ulterior, într-un comunicat, Spitalul Sfântul Pantelimon, potrivit Digi24.
Incidentul a fost unul minor
La rândul său, Elena Voicu, șefa ATI de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” a spus că a fost un incident minor.
„S-a decis evacuarea celor doi pacienți și mutarea în altă zonă a Terapiei Intensive, în timp ce salonul va rămâne închis până mâine dimineață, până când electricienii vor remedia situația”, a spus Elena Voicu, șefa secției ATI a spitalului, potrivit Libertatea.