Actual

Cîţu: Alexandru Nazare, revocat din funcţia de ministru de Finanţe. Preşedintele Iohannis a semnat revocarea

Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, remanierea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor și că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe. Interimatul va fi asigurat de Florin Cîțu.

„După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor”, a declarat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Sunt foarte multe proiecte întârziate

Premierul Florin Cîţu a declarat, despre revocarea lui Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, că decizia sa a fost luată în contextul în care sunt foarte multe proiecte întârziate.

„Decizia am luat-o după o analiză pe care am făcut-o la şase luni de zile. Astăzi, vorbim despre Ministerul Finanţelor. Avem proiecte întârziate la Ministerul de Finanţe, proiecte importante pentru a atrage fonduri europene, cât şi pentru eliminarea evaziunii fiscale. Din păcate, acolo sunt cele mai multe proiecte întârziate. (…) Sunt foarte multe proiecte întârziate, de aici şi decizia mea. (…) Sunt proiecte care au impact în viitor”, a explicat Cîţu, după şedinţa de Guvern, la Palatul Victoria.

Premierul a precizat că niciun lider al coaliţiei guvernamentale nu s-a opus deciziei sale.

„Este decizia şi atributul premierului să ia această decizie. Au fost informaţi liderii coaliţiei, niciunul dintre ei nu s-a opus”, a precizat prim-ministrul.

Conform premierului, în acest moment, nu există nicio propunere pentru ministru al Finanţelor. Acesta, după preluarea interimatului, se va asigura că toate proiectele care sunt întârziate vor fi repornite şi vor fi corectate câteva dintre greşeli.

„Sunt câteva lucruri care trebuie corectate. Am la Corpul de control câteva lucruri, în urma cărora Corpul de control s-ar putea să meargă la Ministerul Finanţelor, dar voi comunica dacă aceste lucruri se vor întâmpla în perioada următoare”, a menţionat prim-ministrul, care a afirmat că încasările la buget sunt bune şi ANAF a avut o performanţă bună.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind desemnarea premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Finanţelor.