Ar trebui să fim deja obişnuiţi cu atitudinea de victime a unora dintre liderii maghiari din Transilvania, care nu pierd nicio ocazie ca să arate lumii întregi cât de oropsiţi sunt ei, cât de discrimnaţi şi vânaţi sunt de „naţionaliştii” români.
De parcă respectarea legii are vreo legătură cu a fi naţionalist! Un astfel de prilej de lamentări publice şi de pus cenuşă în cap a inventat și primarul din Remetea (jud. Harghita), când a fost obligat de instanţă să respecte legea. Pentru că pentru unii respectarea legii este opţională, până la prima sancţiune.
Mai concret, în faţa primăriei din Remetea stăteau arborate, de peste un deceniu, alături de drapelul României, steagul Ungariei, steagul Consiliului National Secuiesc (intitulat steagul ținutului secuiesc) şi al localităţii (ultimele două nefiind în vreun fel simboluri oficiale recunoscute de statul român). Potrivit art. 7, din Legea 75/1994, „drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”.
Au sfidat legile țării
Astfel, Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) a sesizat această situaţie instanţei de judecată, care l-a obligat pe primarul Laczko-Albert Elemer să îndepărteze steagul comunei Remetea, steagul secuiesc şi drapelul Ungariei din faţa primăriei comunei Remetea, de pe domeniul public al comunei Remetea, precum şi din orice alt loc public de pe raza comunei.
După ce a tras de timp cât a putut, până să înlăture steagurile neconforme, acesta a venit cu o idee propagandistică lăudată de partid: să facă dintr-un act de respectare a legii, o acţiune cu tam-tam, prin care să atragă simpatia tuturor maghiarilor şi mai ales a şefilor din UDMR.
Într-un eveniment la care s-au adunat câteva persoane, care au aprins lumânări la baza stâlpilor de acum goi, ca într-un ritual de doliu, s-au ţinut cuvântări pline de venin la adresa „naţionaliştilor” români, care îndrăznesc să îi priveze de adularea unor simboluri „sfinte” pentru ei.
Se insinua astfel că respectul pentru valorile şi tradiţiile maghiare ar fi exprimate exclusiv prin steagurile indicate, arborate ostentativ ilegal, în faţa unei instituţii româneşti. Unul dintre argumentele primarului, pentru faptul că acolo ar fi fost, de drept, locul drapelelor – secuiesc şi maghiar – a fost faptul că ele erau arborate de 15 ani în faţa primăriei.
Strategii pentru scopuri antiromânești
Ca şi cum recunoaşterea faptului că de 15 ani conducerea localităţii încalcă legea, ar prescrie orice obligaţie de a o respecta (măcar de acum înainte). De asemenea, unele voci, care încearcă să susţină argumentul conform căruia în Remetea locuiesc în proporţie de 98% maghiari, probabil că îşi imaginează că ponderea etnică dintr-o anumită zonă justifică instituirea unei altfel de legi, ca în cartiere din Napoli, sau a unui fel de „zona nimănui”, așa cum exista între tranșeele din Primul Război Mondial.
O astfel de atitudine pare definitorie pentru unii lideri maghiari, din câteva localităţi din România, care nu reușesc să se evidențieze suficient prin calitățile organizatorice și edilitare, așa că apelează la strategii ce implică scandalul și victimizarea.
Prin toleranța specific românească, deși steagul CNS (steagul secuiesc) are semnificație tensionantă, antistatală, nimeni nu îi împiedică pe acei cetățeni de etnie maghiară care doresc să susțină propaganda CNS, să îşi afişeze la poarta casei steagurile secuiești, însă primăria este o clădire oficială, cu o anumită semnificație, și nu proprietate privată.
Aceasta înseamnă că primăria și spațiile ce o înconjoară se supun unor reglementări oficiale, indiferent că este vorba de o localitate din Moldova, Dobrogea, ori din Transilvania.
Unde-i lege, vine „Planul B” al UDMR
Legea este cea mai puternică mărturie că, atât în cazul de faţă, cât şi în altele similare, hotărârea instanţei nu reprezintă o discriminare, ori o încălcare a drepturilor unei minorităţi, ci este un rezultat al încălcării de către unii lideri minoritari a legilor, doar pentru a-și păstra funcțiile și salariile grase, pe care le acceptă fără probleme din partea statului român.
Poate că ar fi cazul să ne întrebăm câtă încredere pot avea locuitorii oricărei localităţi, într-un edil care, la preluarea mandatului rosteşte cu emfază „Jur să respect Constituția si legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea, pentru binele locuitorilor comunei”şi care, mai apoi, îşi încalcă intenţionat propriul jurământ.
Victimizarea, o formă a diversiunii
Acţiunea primarului Laczko-Albert Elemer a avut vizibilitatea scontată, în mediul său țintă, reușind să atragă un mesaj de susţinere din partea europarlamentarului cu viziuni autonomiste, Vincze Lorant, care a postat pe pagina sa de Facebook un „îndemn la muncă”, pentru ca limba, inscripţiile şi simbolurile maghiare să primească statutul şi aprecierea pe care le merită.
Oare aceeași uitare, care afectează unii primari, după ce depun jurământul la primirea funcției oficiale, afectează și europarlamentarii, care uită un fapt evident: că niciunui maghiar nu îi este interzis să se exprime în limba maternă, ori să îşi afişeze dragostea pentru rădăcinile sale, oriunde pe teritoriul României, în limitele legii?!
