Ciocolată românească, retrasă urgent de la vânzare. Autoritățile italiene au retras urgent de la vânzare o cantitate de ciocolată privenită din România. Este vorba despre batoanele cu rom, cea mai vândută și mai cunoscută ciocolată de la noi. Motivul care stă la baza acestei decizii este banal.
Autoritatea de stat în domeniul sănătății publice din Italia a retras de la comercializare un lot de ciocolată cu Rom. Aceștia au motivat că batoanele de ciocolată nu aveau tipărite pe ambalaj și informațiile complete în limba italiană, ci doar în română şi maghiară.
Decizia luată pe 23 decembrie 2020 a fost publicată pe site-ul ministerului pe 30 decembrie, unde se specifică și faptul că a fost notificat producătorul din România al ciocolatei, compania Kandia.
Producătorul Kandia a precizat pentru PRO TV că toate ciocolatele Rom pe care le exportă în Italia sunt marcate corespunzător, potrivit legislației în vigoare, iar batoanele oprite de la comercializare erau luate, cel mai probabil, direct din România.
Toate produsele ROM sunt produse sigure
„Kandia Dulce exportă produsele dulci îndrăgite de români, pe teritoriul Italiei, prin doi parteneri comerciali care distribuie aceste produse în nume propriu pe piață italiană. Toate produsele noastre destinate piețelor de export, inclusiv Italiei, sunt etichetate corespunzător cu informații complete despre produs. În urma verificărilor derulate prin partenerii noștri comerciali din Italia, am constatat că produsele ROM la care face referire presa italiană nu sunt dintre loturile de produse exportate de către Kandia Dulce pentru comercializare în Italia. Este posibil ca aceste produse să fi fost achiziționate de diverși operatori comerciali italieni de pe piața din România și nu implică Kandia Dulce în niciun fel. Operatorii comerciali care pun pe piață produse achiziționate în mod independent au obligația etichetării corespunzătoare a acestora. Vă garantăm că toate produsele ROM sunt produse sigure, de cea mai buna calitate și sunt îndrăgite de românii din întreaga lume”, a transmis Kandia Dulce România pentru sursa citată.