UpDate: Sorin Grindeanu a fost propus de premierul Nicolae Ciucă ministru interimar al Agriculturii, mai ales că în calitatea de vicepremier are în coordonare agricultura. Premierul a transmis astăzi președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Cine va prelua interimatul la Ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu
Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.
Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.
Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD.
„Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază gestul de demnitate politică făcut de Adrian Chesnoiu, iar performanţele profesionale ale acestuia, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că evaluarea miniştrilor va ţine cont de modul în care şi-au îndeplinit prevederile din Programul de guvernare şi jaloanele din PNRR, însă ”integritatea reprezintă un reper nu important, extrem de important”.
”Integritatea reprezintă un reper nu important, extrem de important în evaluarea miniştrilor şi reacţia de astăzi a fost una pe măsură, domnul ministru Chesnoiu prezentându-şi demisia pe care am aprobat-o fără echivoc, urmând să se deruleze procedurile la nivelul Guvernului privind nominalizarea unui ministru interimar în perioada următoare, până când va fi o decizie politică privind înlocuirea domniei sale”.