Începând cu data de 1 septembrie 2024, modificările aduse de noua Lege a Pensiilor vor afecta modalitatea de cumulare a pensiei cu salariul. Oficialii de la Casa Județeană de Pensii din Bistrița-Năsăud au informat că, începând de la această dată, persoanele care îndeplinesc condițiile pentru pensionare vor avea opțiunea de a alege între primirea pensiei sau menținerea activității în câmpul muncii. Cine va alege să rămână în câmpul muncii va putea lucra până la 70 de ani.
Cine sunt românii care vor lucra până la 70 de ani?
Potrivit comunicatului emis de reprezentanții CJP, Legea nouă aduce clarificări importante în ceea ce privește cumulul dintre pensie și salariu.
„Referitor la Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1089 din 04.12.2023, formulăm următoarele precizări cu privire la cumulul pensiei cu salariul:
• Potrivit dispoziţiilor art.46 alin.(1) şi (2) din Legea nr.360/2023:
(1) Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţii privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr.5.
(2) Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie prevăzute la alin.(1) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii. Cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 ani.”
Cei care optează să rămână activi în sectorul profesional vor putea continua această practică până la atingerea vârstei de 70 de ani, conform prevederilor impuse de noul cadru legislativ privind pensiile.
Ce spune legea?
„În situaţia persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârsta respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr.5 la Legea nr.360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 01.09.2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condiţiile prevăzute de art. 46 alin.(2) din legea mentionată.”
„În perioada 01.01.2024- 31.08.2024, în cazul persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, care fac obiectul alin.(2), condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă sunt vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr.5 la Legea nr. 263/2010.
Prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr.360/2023 nu se aplică în cazul persoanelor care au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv, anterior datei de 01.01.2024, persoanelor care au deja calitatea de pensionar precum şi celor care se vor pensiona ulterior datei de 01.01.2024 cu reducerea vârstei standard de pensionare.”, potrivit Bugetul.ro