Actual

Cine este preferatul lui Rareș Bogdan pentru președenția PNL: Un om care lucrează în echipă

Cine este preferatul lui Rareș Bogdan pentru președenția PNL: Un om care lucrează în echipă

Rareș Bogdan a anunțat cine este favoritul său pentru pereședenția PNL. Europarlamentarul şi-a ales deja tabăra din care va face parte la alegerile interne de la Congresul liberal.

Cine este preferatul lui Rareș Bogdan pentru președenția PNL

Europarlamentarul Rareș Bogdan a mărturisit că-l susține pe premierul României, Florin Cîțu, pentru președenția Partidului Național Liberal și a precizat care sunt rațiunile pentru care a ajuns să-l prefere pe acesta.

„Este nevoie de o reîmprospătare în PNL, e nevoie de un stil mai puțin protocolar, de un stil direct. Este un liant între generații Florin Cîțu, este un liant între conservatorism și progresism”, a declarat Bogdan pentru B1 TV, luni seara.

Cîțu nu va deschide ușa foștilor membri ai PSD sau ALDE, dacă va fi președinte al PNL

Rareș Bogdan susține faptul că, Florin Cîțu nu va deschide ușa foștilor membri ai PSD sau ALDE, dacă va fi președinte al PNL

„Este un pro-american și un pro-occidental convins, un om care nu face jocuri de culise care nu merge pe „e bine și așa” sau pe „spălarea” unora din PSD sau din ALDE pentru a intra pe niște poziții publice doar pentru că „o mână spală pe alta” și „amândouă spală fața””, a mai declarat Rareș Bogdan.

Un om care lucrează în echipă

„Eu cred că pentru România și PNL, Florin Cîțu este soluția, un om care lucrează în echipă, în niciun caz nu este un autocrat și acest lucru este foarte important. Și mai ales, nu este un om care să poarte dușmănii și care să ducă războaie”, a mai punctat oficialul PNL, potrivit România TV.