În anul 2011, Simona Halep nu a mai fost lăsată să se antreneze la Centrul Național de Tenis, pe motiv că aceasta s-ar fi accidentat, după parcursul de la Australian Open. Cel care a luat aceasta decizie ar fi fost chiar antrenorul ei din acel moment, Firicel Tomai.
Simona Halep a mărtusirit că nu a fot lăsată să se antreneze pe CTT pe motiv că se accidentase la abdomen. Problemele de sănătate o opreau pe Simona să servească și a decis să nu joace la Fed Cup.
Pentru a nu exista discuții, Tomai a hotărât să se antreneze la un alt centru privat din București.
Ruxandra Dragomir, cea care conducea Federația la momentul respectiv, a invitat-o înapoi pe Simona.
”A fost un concurs de împrejurări. E adevărat că eu atunci eram cu Simona și eu decideam pentru ea strategia sau pregătirea. Simona, în ediția aia de la Australian Open, a făcut întindere abdominală de 1.5 centimetri. A fost prima dată când a intrat pe tablou, a trecut de tur și nu avea dureri atât de mari. A jucat, a bătut-o și pe Kleybanova, care era pe locul 25 în acel moment. La Australian Open, am mers la cabinetul medical de acolo, care e foarte bun și s-a văzut întinderea. După ce Simona a mai jucat, întinderea s-a majorat, a devenit de 2.5 centimetri. Această întindere durea doar la extensia abdomeniului, doar când servea. Nu mai putea să se servească deloc. Noi am ajuns acasă duminică, am sunat-o pe Sanda (Ruxandra Dragomir – n.red.), aveam relații excelente și încă am cu ea, și i-am spus că a apărut această problemă. Sanda a spus că înțelege, nu au fost discuții. Federației îi părea rău pentru că se baza pe ea. Apoi, am făcut și aici un RMN, am vrut să arăt Federației sau celor care s-ar fi gândit că ne dăm loviți dovada. Asta și pentru că în urmă cu un an anumite fete nu au dorit să joace și poate și din acest motiv a apărut această discuție.
Apoi, eu am pus antrenament la Centrul Național ca să lucrăm scurtele, lucruri care nu necesită abdomenul. Nu puteam să nu jucam tenis sau să nu ne antrenăm în această perioadă. Am făcut doar lucruri care să nu o solicite la abdomen. În acel moment am făcut antrenament la Centrul Național, iar cei de la Federație au întrebat cum face antrenament dacă e accidentată? Au zis că o vede lumea, că nu e bine. A fost un pic de tensiune atunci, așa că am vorbit cu Brică (Daniel Dobre – n.red.) și am mers la Pescariu, să ne antrenăm. Erau fete acolo care se antrenau și era mai bine așa. Apoi, peste o săptămână, Sanda m-a sunat personal și mi-a spus că vrea să ne antrenăm la Centrul Național. Nu i-a zis Federația să nu se mai antreneze. Sanda a ajutat tenismenele tot timpul. Simona, tensiunea de atunci, a perceput-o ca o judecată. Eu am încercat să o țin departe și am mers în alt loc să ne antrenăm”, a spus Firicel Tomai.
Tomai a explicat cum au apărut îndoieli că Simona s-ar da lovită să nu joace la Fed Cup.
”Nu se aștepta nimeni ca Simona Halep să ajungă în turul 3 la Australian Open. Cine putea să știe că o să ajungă pe tablou, o bate pe Kleybanova și ajunge în turul 3? Plus că a fost acel precedent cu un an în urmă, cu fetele care n-au vrut să joace. Oamenii s-au gândit că din cauza acestui lucru, dar departe de noi așa ceva”, a mai spus Tomai, potrivit Spot Media.