Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie. Subiectul a fost dezbătut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.
China intră tare pe piața de energie și devine cel mai mare pericol pentru Europa. Inflația va pune stăpânire pe țările europene
Pe de o parte, unii susţin că, deoarece lanţurile de aprovizionare sunt restabilite, redeschiderea ar putea atenua unele dintre presiunile inflaţioniste cu care s-a confruntat Europa în ultimele luni.
Pe de altă parte, alţii notează că China va consuma mai multă energie şi acest lucru se va adăuga la presiunile inflaţioniste în curs.
Varianta a doua este susținută și de preşedintele Christine Lagarde, şefa băncii centrale.
Redeschiderea Chinei este ceva care va fi pozitiv pentru China în mare parte, ceva care va fi pozitiv pentru restul lumii, dar vom avea o presiune inflaţionistă asupra multora dintre noi, pur şi simplu pentru că nivelul de energie care a fost consumat de China anul trecut a fost cu siguranţă mai mic decât ceea ce vor consuma în acest an.
”Cantitatea de GNL (gaz natural lichefiat) pe care o vor cumpăra din restul lumii va fi mai mare decât ceea ce am văzut şi nu există atât de multă capacitate neutilizată în ceea ce priveşte petrolul şi gazele”, a spus Lagarde vineri, în timpul unui panel la Davos, condus de Geoff Cutmore de la CNBC.”Deci vor exista constrângeri, vor exista mai multe presiuni inflaţioniste din această cerere suplimentară”, a adăugat ea.
Firmele europene s-ar putea confrunta cu costuri mai mari
Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat că firmele europene s-ar putea confrunta cu costuri mai mari atunci când caută să achiziţioneze gaze naturale în acest an, deoarece va exista mai multă concurenţă pentru această marfă.
Inflaţia a fost una dintre cele mai mari provocări pentru cetăţenii europeni în ultimul an, în principal cauzată de facturile mai mari ale energiei.
BCE a majorat dobânzile de patru ori pe parcursul anului 2022, ducând dobânda depozitelor la 2%.
Banca centrală a declarat în decembrie că va creşte în continuare dobânzile în 2023, pentru a combate inflaţia ridicată.
Datele recente au arătat o încetinire a inflaţiei totale, chiar dacă aceasta rămâne cu mult peste ţinta de 2% a BCE.
Inflaţia din decembrie a ajuns la 9,2% în zona euro, potrivit cifrelor preliminare. Aceasta a fost a doua ăncetinire lunară consecutivă a creşterilor de preţuri în zona euro.