Actual International

China înregistrează o scădere masivă a populației ceea ce ridică multe întrebări

China înregistrează o scădere masivă a populației ceea ce ridică multe întrebări
Infoactual/arhiva

Statul chinez a înregistrat prima reducere a numărului de locuitori din 1961 încoace, cu o scădere masivă de 850.000 de persoane în 2022.

China înregistrează o scădere masivă a populației ceea ce ridică multe întrebări. Fenomen ireversibil

Populația Chinei a scăzut la 1 miliard 411 milioane 750 de mii.

Anul trecut, numărul deceselor a fost mai mare decât cel al nașterilor pentru prima dată în ultimele șase decenii. Experții văd implicații majore pentru China, pentru economia sa și pentru întreaga lume, relatează New York Times, în ediția de marți, 17 ianuarie 2023.

Scăderea bruscă a populației ridică pentru mulți întrebări cu privire la deschiderea țării în ceea ce privește numărul excesiv de decese și politica sa de toleranță zero covid-19. În pofida faptului că țările din întreaga lume au înregistrat un număr mare de decese în timpul pandemiei, China a înregistrat puține nașteri.

De la eliminarea politicii de toleranță zero, în urma revoltelor și a introducerii restricțiilor de călătorie pentru persoanele care pleacă din China, țara a început să înregistreze cifre mult mai mari, ceea ce sporește suspiciunile.

Qilai Shen/The New York Times

Ultima dată când a scăzut numărul populației, foametea în masă a dus la moartea a peste 10,4 milioane de oameni.

Având în vedere că politica „O familie, un copil” a afectat și ea negativ demografia țării, multe autorități locale încearcă acum să încurajeze familiile mai numeroase. Acest lucru devine cu atât mai important cu cât populația îmbătrânește rapid, iar bunăstarea reduce numărul cuplurilor care au copii.

Scăderea masivă a populației Chinei are loc într-un moment în care economia a încetinit, în parte din cauza pandemiei, dar și din cauza problemelor logistice și a războiului din Ucraina, mai scrie presa externă.

Concluzie. Cea mai populată țară din lume a ajuns acum la un moment crucial: Populația Chinei a început să se reducă, după un declin constant, de ani de zile, al natalității, despre care experții spun că va fi un fenomen ireversibil.