Bucuroși că munca este gata, inaugurarea unui pod a fost pregătită, din timp, cu surle și trâmbițe de oficiali. Numai că, dintr-o dată, bucuria s-a transformat într-o tragedie. Unii dintre cei prezenți la eveniment au ajuns „de la bal”, direct la spital.
Chiar în timpul inaugurării, un pod s-a prăbușit cu tot cu oameni. Cel puțin 25 de răniți. Video
Inaugurarea s-a transformat într-un fiasco: cel puţin 25 de persoane au fost rănite, marţi, în urma prăbuşirii unui pod în Cuernavaca, în centrul Mexicului, după cum relatează AFP.
Printre răniţi se află și oficialități, respectiv primarul José Luis Uriŕłstegui, soţia sa Luz Marŕa Zagal, alături de rezidenţi care participau la ceremonia de redeschidere a podului.
Oamenii mergeau în șir indian, încolonați și liniștiți. Mergeau atenți, unul după altul sau câte doi, în perechi, ținându-se cu grijă de bara, sub formă de lanț, a podului. Unii dintre ei se arătau a fi chiar bucuroși de participarea la acest eveniment multașteptat.
Accidentul a fost transmis în timp real, prin intermediul rețelelor de socializare. Așa că se vede într-un videoclip cum mai mulți dintre cei invitaţi la inaungurare au căzut de la doi metri, direct în albia unui pârâu. Se aud țipete în filmare, dar cel care filmează, după ce i-a văzut pe oameni prăbușiți, îi întreabă: ”sunteți bine?” uitându-se de sus, la cei cazuți și răsturnați unul peste altul, continuând filmarea, mai departe.
Acolo în râpă, bărbații au ridicat femeile, iar norocoși s-au dovedit a fi cei care au cazut chiar pe podul rupt. Cei care au nimerit pe pietre nu au fost la fel de binecuvântați, suferind lovituri ce necesitau inclusiv spitalizare. În timp ce unii acordau primul ajutor, alții nu se puteau opri din filmat și fotografiat.
”Sunt cel puţin 25 de răniţi. Doi au fost internaţi în spital cu răni grave”, a declarat un oficial local Samuel Sotelo, pentru Milenio TV.
În același timp, oficialitățile au anunțat că nu sunt înregistrate decese în cazul dat, mulți s-au ales cu o sperietură, alții cu zgârieturi mici și ultima categorie cei cu lovituri mai grave, care au necesitat inclusiv spitalizarea.
foto: spotmedia/ video: youtube