Actual

Chiar dacă este Săptămâna Luminată, azi se pot spăla rufe. Ce trebuie să știți despre aceste zile

Iisus Hristos, sursa foto adevarul.ro
Foto: infoactual.ro

Am trecut cu toții prin Săptămâna Patimilor și, iată, acum suntem în Săptămâna Luminată, cea de după Învierea Mântuitorului. Și în această săptămână sunt reguli de urmat, reguli care, mai ales după tradiția populară ne aduc beneficia spirituale și nu numai.

Imediat după Înviere, noi, creștinii, ne vom salute, vreme de 40 de zile, până la Înălțare, cu ”Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Începând cu cea de a 40-cea zi, până de Rusalii (a 50-cea zi de la Înviere), ne vom saluta cu ”Hristos s-a înălțat! Adevărat s-a înălțat!”

În Săptămâna Luminată, cea care urmează după sfânta zi de Paște, există mai multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate cu strictețe, dar și anumite interdicții. Iată în ce zile se pot spăla haine, în săptămâna de după Învierea Domnului.

Și totuși, când se spală rufele?

Luni și marți sunt zile de Paște, și acest articol apare după ce ele au trecut. Dar, vă anunțăm că, astăzi, miercuri se pot spăla rufe, ca și mâine.

Vineri, însă, se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, deci treabă nu se face și nici rufe nu se spală. Bineînțeles, și sâmbătă se pot spăla rufe în toată legea.

În Săptămâna Luminată, cea care urmează după sfânta zi de Paște, există mai multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate cu strictețe, dar și anumite interdicții. În popor, se spune că aceasta consacrată morţilor și mai este cunoscută drept Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor.

De reținut, până la Rusalii, credincioşii nu fac metanii în biserică, ci numai închinăciuni, mai arată orânduială bisericească.

Se apropie Înălțarea

Ziua Înălţării (prăznuită la 40 de zile după Înviere) poartă în popor şi numele de Ispas. În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu, scrie crestinortodox.ro.

Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă şi în care se mai foloseşte salutul pascal („Hristos a înviat!… Adevărat a înviat!”), dar mai ales în formă adaptată: „Hristos S-a înălţat!… Adevărat S-a înălţat!”.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiţi, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat să nu fie sătui decât în ziua de Ispas sau Înălţare (joia din săptămână a şasea de după Paşti), căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor”. Cu timpul, expresia „la Paştele cailor” a ajuns să însemne nu „mai târziu” sau „altă dată”, ci „nicicând” (echivalentă cu „la Sfântu” Aşteaptă”).