Cele trei vaccinuri administrate în România. Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Vaccinării, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, spune că tipurile de reacţii adverse în cazul celor trei vaccinuri administrate în România sunt asemănătoare.
În ceea ce priveşte frecvenţa acestora, din datele existente reiese că în cazul vaccinului AstraZeneca reacţiile ar fi de două-trei ori mai frecvente, fără a fi mai severe decât în cazul celorlalte vaccinuri.
Însă medicul consideră că nu sunt nişte date elocvente deocamdată. Acest vaccin s-a administrat într-o cantitate relativ mică şi încă nici nu s-a realizat a doua doză. Dar indiferent de producător, care sunt beneficiile vaccinării în cazul în care o persoană vaccinată se infectează cu SARS-COV-2.
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Vaccinării, colonel doctor Valeriu Gheorghiţă, a explicat că se observă beneficii ale vaccinării în cazul în care o persoană vaccinată cu prima doză este diagnosticată cu COVD-19, însă depinde de momentul la care este infectată, informează RRA.
Evoluţia infecţiei va fi cea naturală în funcţie de caracteristicile individuale
Valeriu Gheorghiţă: Dacă apare, evident, până la apariţia nivelului de protecţie după prima doză, adică până la momentul de ziua 14, când încep să apară anticorpii şi răspunsul imun, evident că evoluţia infecţiei va fi cea naturală în funcţie de caracteristicile individuale ale fiecărei persoane.
Dacă apare după momentul debutului răspunsul imun, este posibil să avem totuşi beneficii legate de vaccinare prin faptul că acel răspuns imun deja activat poate să fie benefic în controlul infecţiei.
De fapt sunt şi date deja disponibile care au arătat că la persoanele care au fost vaccinte cu prima doză, sunt date care provin din Israel de pild, nivelul de replicare virală, deci practic încărcătura virală a persoanelor respective a fost de cel puţin de patru ori mai redusă în cazul în care au fost vaccinate cu o doză şi au dezvoltat ulterior această infecţie.
Se observă beneficii importante
Deci, da, se observă beneficii importante, însă depinde de momentul la care este stabilită această infecţie fată de administrarea dozei unu. Cu cât este mai târziu debutul infecţiei, cu atât, teoretic, beneficiile de după vaccin ar putea să fie resimţite.
Medicul a mai adugat că în cazul persoanei care are o reacţie anafilactică la administrarea primei doze de vaccin este contraindicată efectuarea rapelului.