Zeci de copii au murit în urma unei explozii la o școală religioasă din Samangan, Afganistan, a scris și Infoactual într-o ediție anterioară. Primele date nu anunțau decât explozia în care și-au pierdut viața mulți copii care se aflau la momentul tragediei în locul menit să îi educe. Revenim acum cu noi informații, în cele ce urmează.
Cel puțin 27 de elevi au fost uciși și alți 30 sunt răniți în atentatul cu bombă de la școala religioasă din provincia afgană. Noi informații
Mai multe filmări și mesaje video postate pe rețelele de socializare anunță un adevăr dureros: cel puțin 27 de elevi (cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani) au fost uciși și alți 30 au fost răniți într-un atentat cu bombă la o școală religioasă din provincia afgană Samangan.
În mediul online au apărut videoclipuri sfâșietoare cu urmările unei explozii la o școală religioasă din Samangan, Afganistan, în urma căreia au murit zeci de persoane, inclusiv mai mulți copii.
Potrivit unor informații cofirmate și de oficialitățile din Afganistan, cel puțin 27 de elevi (cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani) au fost uciși și alți 30 au fost răniți.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan al Afacerilor Interne, Abdul Nafee Takour, ar fi declarat că serviciile de informații și forțele de securitate ale țării lucrează pentru a-i identifica pe cei care s-au aflat în spatele exploziei, pe care a descris-o drept o „crimă de neiertat”, potrivit swn.af.
Agenția de știri a relatat că nicio persoană sau grup nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru explozie.
Shabnam Nasimi a postat imagini neclare de la școala în care aproape 30 de persoane și-au pierdut viața. Shabnam Nasimi este o activistă socială și comentatoare politică britanico-afgană. Ea este directorul executiv al Conservative Friends of Afghanistan, un grup care există pentru a promova înțelegerea și sprijinul pentru Afganistan în Regatul Unit.
At least 27 students (aged 9-15 years old) were killed and 30 others wounded in a bombing at a religious school in Afghanistan’s Samangan province.
A new generation is being slaughtered and destroyed once again. Gut-wrenching.pic.twitter.com/aWzi88WFpG
— Shabnam Nasimi (@NasimiShabnam) November 30, 2022
Oamenii au comentat la postarea politicianului britanic.
„Este un act malefic și inuman. 💔Mulțumesc pentru că ați relatat, deoarece toate mijloacele de informare în masă din Afganistan sunt cenzurate de talibani.”
Explozia a avut loc în timpul seminarului Jahdia din orașul Aybak din Samangan, potrivit rapoartelor locale. TOLOnews a relatat că un medic de la un spital provincial a confirmat decesele și numărul perosanelor rănite. Postul de știri citat a precizat și faptul că explozia a avut loc în timpul rugăciunilor de după-amiază.