Lifestyle

Cel mai puternic medicament pentru organism! Beneficiile usturoiului pentru sanatate

Cel mai puternic medicament pentru organism! Beneficiile usturoiului pentru sanatate

Cel mai puternic medicament pentru organism! Condiment, aliment şi “medicament”, usturoiul e cunoscut şi recunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice, de la tratarea răcelilor, detoxifiere şi prevenirea infecţiilor, până la scăderea tensiunii arteriale, a colesterolului rău şi prevenirea anumitor tipuri de cancer.

Pentru ca beneficiile lui să fie maxime, medicii spun că trebuie respectate anumite condiţii în ceea ce priveşte prepararea şi consumarea acestui condiment.

“Usturoiul conţine compuşi sulfuraţi, dintre care alicina este cea mai activă substanţă. Aceşti compuşi sunt cunoscuţi de foarte multă vreme pentru efectele lor terapeutice: scăderea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului rău, efect anti microbian, combaterea micozelor cutanate, prevenirea răcelilor, stimularea imunităţii (ca şi alte plante similare, hrean, ceapă etc.)”, explică medicul nutriţionist Corina Zugravu.

În plus, usturoiul este o sursă importantă de vitamine şi minerale recunoscute pentru beneficiile asupra sănătăţii. “Cele mai reprezentative sunt vitaminele grupului B (B6, B1, B5, B2, B3, B9) şi vitamina C, iar dintre minerale menţionăm fosfor, calciu, fier, potasiu, magneziu şi nu în ultimul rând seleniu şi mangan”, completează Elena Casapu, specialist Maggi în nutriţie.

Usturoiul nu poate substitui însă tratamentul de bază în afecţiunile severe, dar poate preveni aceste boli sau poate fi adjuvant în tratament, mai spun medicii specialişti.

Se consumă la cinci-zece minute după ce a fost zdrobit

Usturoiul poate fi găsit şi sub formă de praf, granule sau deshidratat, însă consumat în stare naturală, crud, este cel mai sănătos. Nutriţioniştii recomandă să fie zdrobit şi consumat după cinci-zece minute, întrucât, spre deosebire de alte plante sau legume, prin oxidare se activează principiile active.

În ceea ce priveşte cantitatea, niciodată nu este prea mult. “Pentru a beneficia de efectele pozitive, se recomandă cel puţin o căpăţână de usturoi pe zi. Respiraţia urât mirositoare sau mirosul specific al transpiraţiei sunt efecte adverse minore în comparaţie cu beneficiile. Pentru că poate fi mai greu de digerat, se recomandă scoaterea părţii din mijloc, mai iute, sau învelirea lui în folie de aluminiu şi coacerea timp de 10-15 minute, fără degradarea substanţelor”, recomandă nutriţionistul Corina Zugravu.

Usturoiul îşi păstrează pro prietăţile cât timp este proaspăt, astfel că trebuie depozitat într-un loc uscat, la o temperatură în jur de 18°C pentru a nu încolţi.

Nu se recomandă celor cu gastrită şi ulcer

Există însă şi anumite persoane care nu pot profita de beneficiile acestuia: bolnavii de gastrită, ulcer (din cauza hiperacidităţii sale) sau cei care sunt alergici.

Studiile efectuate de-a lungul timpului nu au relevat efecte adverse majore, cel mult disconfort gastric, greaţă, ameţeli uşoare, dureri de cap, transpiraţie intens mirositoare.

Pentru a scăpa de mirosul neplăcut, după consumul unui preparat ce conţine usturoi, mestecaţi câteva frunze de pătrunjel sau mentă proaspătă.