Social

Cei mici și puternici! Antreprenorii locali mai puțin cunoscuți au multe de oferit

Profi investește în binele producătorilor locali (sursă foto: Adrian Lambru / Infofinanciar)
Profi investește în binele producătorilor locali (sursă foto: Adrian Lambru / Infofinanciar)

Echipa de la Profi are acum de gând să aducă la în rafturile magazinelor produse românești, realizate de micii antreprenori locali. Asta pentru că piața este plină de astfel de oameni, nu foarte cunoscuți, dar care fac o treabă într-un mod bun și bine. Oameni care au acum nevoie de promovare.

Această nouă inițiativă deja ajuns și în practică. Căci în unele magazine Profi din țară s-au introdus la raft astfel de produse. Spre exemplu, într-un centru Profi din zona Maramureșului se vor regăsi la raft și produse realizate de producători locali, ai zonei. Echipa Profi sprijină și încurajează acum acest tip de comportament comercial și speră ca proiectul să fie implementat și extins cu succes și în alte magazine din România.

Produsele pe care acești mici antreprenori, acești producători, poate reușeau să le vândă doar la piață, acum au șansa de un public mai numeros. Echipa Profi este acum hotărâtă să-i susțină pe acești afaceriști. Căci, pe lângă câștigul lor, este vorba despre un plus valoare adus întregii economii naționale.

Mai bun și mai aproape

„Acum 12 ani, când m-am alăturat echipei Profi, sloganul companiei era <Mai bun și mai aproape>. Asta pentru că acest <bun> este o caracteristică ce ne definește, o caracteristică care a compus capacitatea noastră de a ajunge în punctul în care suntem astăzi. Vorbim despre un comerț economic care răspunde nevoilor cetățenilor”, a declarat Gaetan Pacton, CEO-ul Profi, la evenimentul de lansare și promovare a noii campanii.

Directorul general a subliniat apoi nevoie de susținere, de promovare a antreprenorilor locali care fac o treabă bună și de calitate: „Nu am uitat niciodată de unde am pornit. Am fost și noi mici, iar acum am ajuns să ne extindem pe mai multe paliere. CSR-ul este un domeniu la care noi ținem și în cadrul căruia activăm cu mare drag. De la început și până la prezent, am rămas și rămânem în continuare cu <bun>”.

Valoarea românească

„Trăim într-o globalizare, totul este pe fugă, ne pierdem din valori. Ne uităm doar la ceea ce se întâmplă în oraș, în capitale. Însă, noi la Profi credem că o țară fără valori și fără tradiții este ca un copac fără rădăcini. Se usucă”, este de părere Călin Costinaș, Director General Adjunct al companiei de retail.

Acesta declară faptul că, o companie mare are datoria să pună umărul să ajute la schimbare atunci când situația este complicată. „Statul român trece acum printr-o perioadă mai grea. Iar noi ne luam acum responsabilitatea de a nu fi prezenți doar critic. Nu vrem să fim doar observatori. Vrem să contribuim la schimbare, la ceva mai bun pentru această țară”.

Călin Costinaș spune accentul pe oportunități și aduce în discuție trendul global din ce în ce mai extins al popularizării produselor locale. Costinaș afirmă că oamenii caută în zilele noastre din ce în ce mai mult produse artizanale. Se caută mai mult talentul, pasiunea, dragostea într-un anumit produs. Iar tocmai aici este și oportunitatea. Producătorii mici trebuie acum susținuți și aduși în fața publicului.

Ce înseamnă bun?

„Acest termen de bun l-aș traduce prin apel la colaborare, la unitate, la un spirit comunitar. Dorim să ajutăm la construirea unei societăți mai armonioase. Acest eveniment și ceea ce vrem să facem să fie doar dedicat binelui, sub toate formele sale”, spune în cadrul aceluiași eveniment Gabriela Sîrbu, director sustenabilitate Profi.

Binele ar avea, așadar, mai multe forme. Iar acum ,echipa Profi are de gând să le înglobeze pe toate și să ajute la prosperitate. „Vorbim despre oameni de bunăvoință, de idei bune, de practici bune. Toate le aliniem acum într-un dialog constructiv spre a găsi cele mai bune căi de a promova binele în comunitățile noastre”, mai spune Gabriela Sîrbu.

Compania Profi investește în fiecare an în proiecte care fac bine, iar asta de peste 15 ani. Sute de proiecte sunt implementate în fiecare an, proiecte ce ajung în total la o sumă de peste 50 de milioane de lei. „Nu ne vom opri aici”, declară directorul de sustenabilitate din cadrul companiei.