Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, inițiat în luna aprilie a anului curent, a ajuns acum la final. Cei mai buni dintre participanți vor fi premiați sâmbătă, 17 iunie, de către echipa Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și reprezentanți ai Ministerului Educației. Proba finală a avut loc vineri, 16 iunie, iar elevii de clasa a XI-a care s-au înscris și au ajuns până în acest pas au avut ocazia să-și demonstreze cunoștințele.
Vineri, 16 iunie, a avut loc proba finală a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă prin care cei mai buni copii de clasa a XI-a care s-au înscris, 75 la număr, din majoritatea județelor țării, au avut șansa să-și demonstreze cunoștințele. Cu acest prilej, reprezentanții Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) i-au primit în sediul lor din București pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri, pentru a afla de la experți în domeniul contabilității mai multe detalii din această sferă.
CECCAR, mesaj pentru viitorii contabili
„Contabilul este o meserie de viitor, aceasta nu va dispărea. În ciuda oricărei tehnologii care apare, contabilul nu va fi înlocuit, căci acesta doar se va folosi de noile tehnologii pentru o muncă mai eficientă. Să nu uitați un lucru: Contabilitatea este limbajul afacerilor, prin contabilitate un business vorbește. Eu sunt foarte încântat că numeroși copii precum voi sunt pasionați de acest domeniu și vor să atingă reale performanțe”, a fost mesajul transmis de vicepreședintele CECCAR, Robert Șova.
Pentru a le explica mai bine elevilor cum este viața de tânăr contabil, care foarte des descoperă în ceva nou, Robert Șova l-a avut alături de el pe Ionuț Țocu, stagiar în anul întâi în cadrul CECCAR. Acesta din urmă le-a vorbit participanților despre cum viața într-o astfel de profesie „te ajută să te dezvolți în mod continuu, să depui efort, să investești în tine. Asta face ca monotonia să nu existe, să fii mereu în priză și să tinzi spre excelență”.
Cei mai buni dintre cei mai buni
„Cei care au participat la acest concurs din proprie inițiativă și au ajuns până în acest punct au dovedit că sunt cei mai buni dintre cei mai buni. Acum, venind și la sediul CECCAR, am constatat din întrebările lor că își doresc să meargă mai departe într-o carieră contabilă. Prin cele discutate, am constatat că trebuie să dăm mai multe detalii despre viața reală, despre viața de contabil, de expert contabil (…) Consider că acest domeniu a existat întotdeauna la nivel micro, dar și macro, la nivelul fiecărei familii, la nivel de stat. Fiecare când ajunge acasă se gândește câți bani a câștigat în luna respectivă, dacă mai are datorii de plătit, dacă poate pune bani deoparte. Așa și la nivel de țară, la nivel macro, cu cât vom ști să gestionăm mai bine atât resursele, fondurile pe care le putem atrage din afară, contabilitatea ne ajută să știm că ne asigurăm cele mai bune utilități ale acestora”, declară pentru Infofinanciar Aurel Andrei, președintele CECCAR București.
După un proiect pilot desfășurat anul trecut la nivel de Capitală, în primăvara lui 2023 s-a inițiat Concursul de Cultură și educație financiar-contabilă la nivelul întregii țări, concurs la care au participat elevi de clasa a XI-a din majoritatea județelor din România. Într-un interviu acordat pentru Infofinanciar, Robert Șova susține că principala caracteristică a acestui eveniment este reprezentat de avantajul „win-win”.
„Iar asta se poate observa în cazul tuturor celor trei părți, CECCAR, Ministerul Educației cu care am avut o foarte bună colaborare în acest sens, dar și sistemul de învățământ din țară. Bineînțeles, din tot acest efort, cel mai mult de câștigat au copiii. Ei pot acum să învețe ceea ce înseamnă activitatea financiar-contabilă să o ia cape o poțiune în ceea ce reprezintă formarea lor profesională. Acest lucru îl poți face și mai bine dacă obții și mai multe informații despre acest domeniu. Iar asta înseamnă mare lucru, căci vorbim despre o profesie de viitor. Atâta timp cât există patrimoniu și afaceri, va exista și contabilitatea”, adaugă vicepreședintele CECCAR.
În onoarea viitorilor contabili ai țării
CECCAR reprezintă un partener al sistemului educațional din România, un organism permanent implicat în implementarea și dezvoltarea unor proiecte de specialitate ce vin în ajutorul elevilor care încă de pe băncile liceului sunt pasionați de domeniul financiar-contabil.
Ediția de anul acesta a concursului se va finaliza sâmbătă, 17 iunie, când vor fi premiați cei ce au obținut cele mai bune rezultate, iar reprezentanții CECCAR au declarat deja că acesta a fost doar primul pas, dorind ca această inițiativă să meargă mai departe și în anii următori.