Lifestyle

Cea mai călduroasă lună din istorie? Verdictul meteo pentru luna iunie

canicula (sursă foto: playtech.ro)
sursă foto: playtech.ro

Luna iunie 2023, care tocmai s-a încheiat, a fost declarată cea mai călduroasă lune iunie la nivel global de când se realizează măsurători meteorologice și până în prezent. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, finanţat de Uniunea Europeană, care au analizat valorile termice înregistrate în apa mărilor şi în aer.

„A fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global, depăşind cu peste 0,5°C media din intervalul 1991-2020 şi depăşind iunie 2019 – precedentul record – cu o marjă substanţială”, se precizează în cadrul raportului Copernicus.

Administratorii acestui program au declarat în urma analizelor efectuate faptul că în Europa s-au raportat cu temperaturi record în iunie 2023. În plus, în regiuni din America de Nord, Asia şi estul Australiei, s-au înregistrat valori termice mult mai călduroase în comparaţie cu valorile obişnuite de temperatură pentru această perioadă a anului, scrie Agerpres.