Lifestyle

Ce urmează după temperaturile extreme! Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ce urmează după temperaturile extreme! Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ce urmează după temperaturile extreme! Anunțul de ultimă oră al meteorologilor. Canicula afectează și astăzi întreaga țară, dar în curând se vor întoarce furtunile.

Cel mai cald este în vest, fiind chiar cod roșu în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Față de ieri, însă, nu se vor mai atinge temperaturi la fel de ridicate, aflăm de la meteorologul la Viorica Dima, potrivit RRA.

Viorica Dima: Astăzi, mercurul din termometre se va opri în Câmpia de Vest undeva la 35 – 36 de grade, iar această ușoară scădere nu se datorează neapărat unui transport de aer mai rece, cât gradului de nebulozitate, de acoperire a cerului cu nori din ce în ce mai ridicat, pentru că dinspre Europa Centrală spre România se îndreaptă un front atmosferic destul de bine conturat, destul de activ, front atmosferic care și-a dovedit virulența pe parcursul zilei de ieri și, în orele amiezii, va aborda partea de vest nord-vest a teritoriului României, urmând ca până în sâmbătă seară, practic, să traverseze în întregime țara noastră.

Vom vorbi despre averse torențiale, dar mai ales despre intensificări puternice ale vântului, 60 – 80, în general, kilometri pe oră, iar temperaturile vor scădea corespunzător.

Dat fiind faptul că, pe parcurs, potențialul de furtună al acestui sistem frontal mai pierde din virulență, foarte probabil că nu ne vom confrunta nici cu grindina de mari dimensiuni care a distrus suprafețe semnificative pe teritoriul Austriei, iar în ceea ce privește tornada care s-a produs pe teritoriul Cehiei, dacă condițiile atmosferice o vor încuraja, e posibil să avem și noi astfel de nori cu mișcare rotațională, dar nu neapărat cu aspect tornadic care să fie determinat în mod cert de acest pasaj frontal.