Ultima zi a Postului Mare este cunoscută sub multe nume de către creştini. Ea este Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră şi reprezintă ziua în care Iisus Hristos a fost crucificat şi şi-a dat ultima suflare.
Întregul post pascal este unul semnal, în anticiparea sacrificiului suprem făcut de Mântuitor, însă această zi a patimilor necesită abstinenţa totală de la mâncare şi băutură. Este o cale de a ne reculege în faţa morţii chinuitoare a lui Iisus şi de a ne purifica în ajunul celei mai importante sărbători din calendarul creştin.
Ce trebuie să faci în Vinerea Patimilor
În afara postului negru, obligatoriu pentru credincioşii care vor să ţină toate cele patruzeci de zile de restricţii alimentare şi sociale, purificarea individului se realizează şi în alte moduri. Enoriaşii merg la biserică pentru a se spovedi şi a se împărtăşi, urmând să primească învierea Domnului cu inimile curate. Nu trebuie neglijată nici curăţenia fizică: scăldatul este un obicei specific acestei zile din post. În satele bucovinene, este practicată tradiția alergatului desculț prin rouă, în vederea aceleiași purificări.
De asemenea, este o zi în care ne amintim de toţi cei care au plecat dintre noi. Este o datină creştinească să aprindem lumânări la biserică în amintirea acestor persoane. De asemenea, este o zi în care putem împărţi pomană pentru ca memoria celor adormiţi să nu se estompeze.
Conform stirileprotv.ro, Vinerea Patimilor face parte dintr-o serie de trei zile de sărbătoare, „Triduum Sacrum”, care începe în Joia Mare, când se prăznuiește rugăciunea lui Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani, și care se termină în Sâmbăta Mare.
Ce slujbe marchează Vinerea Neagră
În biserică, în afara Sfintelor Taine care au în vedere purificarea enoriașilor, se citesc anumite texte sacre. Dacă în Joia Mare au început deniile, adică citirea Evangheliilor, în Vinerea Mare sunt oficiate Ceasurile împărătești și Vecernia. Vecernia este o slujbă dedicată smereniei în fața Domnului și o rugă pentru iertarea păcatelor. Înainte de a oficia această slujbă, preotul binecuvântează Sfânta Masă și îndeamnă enoriașii să se închine. Închinăciunea este repetată de trei ori.
La fel ca și în celelalte zile din post, ba chiar mai mult decât în toate cele dinaintea Vinerii Patimilor, sunt interzise activități precum dansatul, cântatul, precum și orice alte exteriorizări ale bucuriei. De asemenea, vopsitul ouălor este strict interzis în această zi dedicată reculegerii. În mod ideal, vopsitul ouălor de către gospodine are loc în Joia Mare. Totuși, este permis ca acest obicei să aibă loc în Sâmbăta Mare, ziua care celebrează coborârea lui Iisus de pe cruce.