Lifestyle

Ce trebuie să faceți dacă vă mușcă o căpusă? Iată sfaturile medicilor

Căpușe, sursa foto Jurnalul
sursa foto Jurnalul

De la începutul sezonului căpușelor, aproape 20 de pacienți de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost mușcați de insectele parazite.

Activitatea căpușelor este cea mai mare din aprilie până în noiembrie. Insectele locuiesc atât în mediile cu umiditate ridicată, cât și în locurile cu iarbă lungă. Primele cazuri încep să apară odată cu creșterea temperaturii.

Căpușele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sângele gazdei lor atunci când se așează pe corpul acesteia. Ele pot expulza numeroși germeni prin salivă după ce sunt conectate la corp.

Ce boală periculoasă provoacă mușcătura de căpușă

„Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la Camera de Gardă a unității sanitare, au fost consultați și au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar și indicații pentru investigații post mușcătură căpușă și au fost îndrumați către Unitățile de Primiri Urgențe pentru extragerea căpușelor.

Nu puțini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt pașii care trebuie făcuți după ce au fost mușcați de insecte. Este foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede, în primele 24 de ore.”, a spus medicul specialist Mirela Turaiche.

Medicul a vorbit și despre pericolele pe care le are mușcătura de căpușă, mai precis, boala Lyme, care afectează pielea, inima și sistemul nervos.

„Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma mușcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas.

Îndepărtarea căpușei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, și asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenției, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp și poate transmite în continuare bacteria Borrelia”, a mai spus medicul.

Ce să faceți dacă v-a mușcat o căpusă

Căpușele nu trebuie îndepărtate prin metode „tradiționale”, cum ar fi arderea regiunii în care se află sau folosirea de medicamente pentru a le neutraliza, spun medicii de la Spitalul Victor Babeș. Există riscul ca insecta parazită să străpungă pielea mai adânc și să elibereze mai multe infecții. De îndată ce insecta începe să se hrănească, se răspândește virusul care provoacă encefalita transmisă de căpușe.

„Celor care nu pot ajunge într-o Unitate de Primiri Urgențe într-un interval de 24 de ore le recomandăm să încerce să îndepărteze singuri căpușa. Pentru aceasta, se va folosi o pensetă care se va fixa cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii, iar apoi se extrage încet, cât mai drept posibil, și mai ales fără a zdrobi sau rupe căpușa. Zona se dezinfectează cu alcool sau soluție antiseptică. Chiar dacă prin această intervenție este extrasă insecta, persoana care a fost mușcată ar trebui să fie consultată de un medic infecționist, care poate să recomande efectuarea unor analize de sânge specifice.”, a declarat Mirela Turiache.

Aceasta a lansat și un avertisment cu privire la boala Lyme: „Trebuie spus că Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile de la contactul cu bacteria Borrelia, ce se transmite prin această mușcătură de căpușa”, a mai spus ea, potrivit Adevărul.ro.

Dacă boala nu este tratată în timp util, se pot produce leziuni la nivelul inimii, articulațiilor și sistemului nervos.

Cum preveniți mușcătura de căpusă

Profesioniștii medicali de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș recomandă mai multe măsuri de precauție pentru a evita contactul cu căpușele: Purtați haine deschise la culoare pe iarba verde pentru a vă ajuta să observați mai ușor căpușele; Acoperiți brațele și picioarele, purtați șosete la pantaloni și încălțați-vă cu pantofi de culoare deschisă, cu talpă simplă. Faceți duș zilnic și verificați cu atenție după ce faceți un duș pentru căpușe, mai ales în regiunile sensibile, cu pielea netedă, cum ar fi buricul, în spatele genunchilor, sub brațe și în spatele urechilor.