Ce spune Gică Popescu după meciul de pe Arena Națională. Fostul căpitan al echipei naționale a fost prezent la Sinteza Zilei și a explicat ce s-a întâmplat la Austria-Macedonia de Nord din cadrul Campionatului European 2020, acolo unde Federația Română de Fotbal a ales să-i trimită pe membrii Generației de Aur la Tribuna 2 a stadionului Arena Națională.
Gică Popescu spune că nu s-a simțit deloc umilit ca a stat în tribuna a doua, a chiar a declarat că a fost una dintre cele mai frumoase seri pe care le-a petrecut pe stadion.
Ce spune Gică Popescu după meciul de pe Arena Națională: „Acum câteva zile am fost sunat de către domnul managerul de proiect din partea Federației Române de Fotbal pentru 2020 spunându-mi că are un bilet pentru mine, eu fiind pe lista domniei sale.
L-am întrebat și de Gică Hagi care era pe lista președintelui Federației de Fotbal. Am trimis pe cineva la federație după cele două bilete și am văzut că locurile erau mai puțin bune decât cele pe care le cumpărasem eu cu câteva zile înainte, din cota de bilete care a revenit Guvernului României eu ocupându-mă în ultimii trei ani jumate de organizarea Campionatului European Euro 2020. Atunci eu şi Gică am decis să mergem pe biletele pe care le-am luat la tribuna a doua.
Biletele lor erau undeva lateral, un sector mai în dreapta, biletele pe care le-am cumpărat erau chiar pe mijloc la tribuna a doua. Deci, în momentul în care ne-am dus către stadion știam unde o să stăm.
Mă bucur enorm că am fost la tribuna a doua pentru că a fost una dintre cele mai frumoase seri pe care am petrecut-o pe stadion.
Am râs, ne-am adus aminte de meciurile pe care le-am jucat la Campionatul European, am făcut poze cu oamenii, ne-am îmbrățișat cu macedonenii, deci a fost o seară în care noi ne-am simțit extraordinar”, a spus Gică Popescu.
Nu consider că am fost umiliți
„Nu consider că am fost umiliți. Am stat printre oameni, printre suporteri Noi vom fi toată viața în zona VIP a istoriei fotbalului românesc, asta nu ne poate lua nimeni, acolo o să rămânem, este munca noastră, sunt rezultatele pe care le-am avut și asta nu poate să le ia nimeni.
Faptul că am stat la tribuna a doua a fost extraordinar! A fost una dintre cele mai frumoase seri pe care noi le-am petrecut pe terenul de fotbal.
Nu ține de locurile unde am stat noi. Suntem aceiași și la tribuna a doua și în spatele porții și la vestiar și dacă ne uităm din wc la meci aceiași suntem. Locul nostru în istorie nu ni-l va lua nimeni niciodată”, a spus Gică Popescu la Antena 3.