Un eveniment neplăcut a avut loc în dimineața zilei de marți, 1 noiembrie 2022. Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă, care transporta cărbune pe relația Motru Est – Cernele, au deraiat la ieșirea din halta Răcari.
Ce spune CFR despre deraierea celor nouă vagoane încărcate cu cărbune
Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3100 de tone), potrivit actelor de transport marfă, aparține operatorului național de transport feroviar de marfă și circula pe relația Motru Est – Cernele. Deraierea celor nouă vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între stațiile Răcari și Coțofeni.
Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii, a transmis pentru Infoactual, Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR SA.
Specialiștii SRCF Craiova, prezenți la fața locului
În comunicatul emis spre difuzare redacției noastre se transmit următoarele informații:
”În ceea ce privește menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relația Filiași – Coțofeni. Primele două autocare au preluat deja pasagerii din trenul R 2080. (n.r. circa 50 de persoane)
Precizăm faptul că, această măsură – transbordare auto -, necesară continuității traficului feroviar, va fi menținută până la finalizarea tuturor intervențiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe șina, retragerea lor în stație, inclusiv verificarea liniei și, în funcție de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparații la linie și la componentele infrastructurii feroviare, dacă situația o impune.
Informăm totodată, faptul că, personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la fața locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situații, pentru intervenția cu utilaje necesare repunerii pe șină vagoanelor răsturanate și eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiții de siguranță.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor și prin intermediul Infoactual, pentru întârzierile care s-au înregistrat și se vor înregistra în circulația trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorului de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației în condiții normale.