Acvariul a fost redeschis în 2022. Iar vineri, 16 decembrie, puțin peste ora 5 dimineața, acesta a explodat. Inexplicabil, brusc, s-a spart. Din cilindrul uriaș au zburat sute de pești, care, din nefericire, nu au mai putut fi salvați. Despre această stranie întâmplare a scris și Infoactual într-o ediție anterioară.
Despre motivul exploziei acvariului uriaș din Berlin. „Regretăm profund moartea peștilor”
Întrebat despre motivul exploziei produse la uriaşul cilindru plin cu apă, Fabian Hellbusch, un purtător de cuvânt al companiei Union Investment care deținea acvariul aflat în interiorul unui hotel din Berlin, a spus că este încă „total neclar.”
„În prezent, încercăm să obţinem o imagine mai precisă a situaţiei şi a prejudiciului cauzat în coordonare cu poliţia şi pompierii la faţa locului. Îmi exprim consternarea faţă de accident”.
Conform unor surse locale, circa 500 de pești exotici au fost salvați.
Unser Aquadom ist geplatzt 😢😩 pic.twitter.com/8WQdSPx6Ei
— sweet_blondy (@sweet_blondy1) December 16, 2022
„Regretăm profund că un număr mare de peşti ţinuţi în Aquadom … au murit din cauza distrugerii severe a cilindrului din acrilic şi a scurgerii de apă”, a transmis conducerea companiei. Alte acvarii mai mici nu au fost distruse, potrivit sursei citate.
Lucrări de construcţie şi o revizie generală la Aquadome au avut loc în anii 2019 şi 2020. După o pauză impusă de coronavirus, acvariul a fost redeschis în 2022.
Acvariul, în care se aflau circa 1.500 de peşti exotici, a explodat vineri dimineaţă revărsând un milion de litri de apă şi resturi pe o arteră importantă din aglomeratul cartier Mitte, au anunţat serviciile de urgenţă, citate de media. Dacă nefericitul eveniment s-ar fi întâmplat o oră mai târziu, când holul începea să fie circulat sau oamenii să stea la o cafea, numărul victimelor umane ar fi fost destul de mare.
Dramatische Bilder aus Mitte! Nachdem am Freitagvormittag das #Großaquarium #Aquadom mit 1.000 Kubikmetern Wasser geplatzt ist,befinden sich Veterinäraufsicht und Bauaufsicht des Bezirksamtes Mitte seit den Morgenstunden vor Ort. Aus dem großen Tank haben keine Fische überlebt. pic.twitter.com/Qxri8KOCd0
— Bezirksamt Mitte (@BA_Mitte_Berlin) December 16, 2022
„Haos total. Acvariul a explodat și apa a distrus totul. Sunt mulți pești morți”, a relatat pentru Reuters, Sandra Weeser, care era cazată la hotelul unde erau cazați în jur de 350 de oaspeți.
Două persoane au fost rănite de cioburi și poliția a evacuat hotelul, la momentul incidentului, temându-se că o asemenea cantitate de apă ar fi putut afecta structura de rezistență. Echipele de intervenție au trimis câini special antrenați să cerceteze parterul clădirii, pentru că erau prea multe dărâmături ca pompierii și polițiștii să poată intra în incinta respectivă.