Social

Ce se întâmplă dacă te-ai vaccinat și ești însărcinată? Descoperirile cercetătorilor sunt uimitoare

Ce se întâmplă dacă te-ai vaccinat și ești însărcinată? Descoperirile cercetătorilor sunt uimitoare

Ce se întâmplă dacă te-ai vaccinat și ești însărcinată? Descoperirile cercetătorilor sunt uimitoare. Femeile gravide vaccinate împotriva COVID-19 ar putea transmite protecția copiilor lor, potrivit unui nou studiu realizat în Israel.

Potrivit cercetărilor efectuate în luna februarie, anticorpi au fost detectați la toate cele 20 de femei cărora li s-au administrat ambele doze de vaccin Pfizer / BioNTech în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină precum și la nou-născuți, cărora le-au fost transmişi prin transfer placentar.

„Constatarile noastre relevă ca vaccinarea femeilor însărcinate poate oferi protecţie la infecţia cu SARS-CoV-2 atât mamelor cât şi nou-născuţilor”, se afirmă în studiu.

Descoperirile cercetătorilor de la Centrul Medical Hadassah al Universităţii din Ierusalim au fost postate luna aceasta pe medRxiv – un serviciu de distribuire online al manuscriselor de cercetare nepublicate care nu au fost supuse unei evaluări – și transmise marţi de presa israeliană.

Autorii au menţionat amploarea redusă a studiului și au spus că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua efectul vaccinării în diferite stadii ale sarcinii, precum și siguranța și eficacitatea diferitelor vaccinuri disponibile acum.

Unul dintre cercetători, Dana Wolf, a fost citată de „Jerusalem Post” spunând că grupul va începe acum să analizeze cât timp vor persista anticorpii generaţi de vaccinări la copii, informează RRA.

Pfizer Inc și BioNTech SE au anunţat luna trecută că au început un studiu internațional pe 4.000 de voluntari pentru a evalua siguranța și eficacitatea vaccinului COVID-19 la femeile însărcinate sănătoase.

Studiul va evalua, de asemenea, dacă femeile însărcinate vaccinate transferă anticorpi de protecție copiilor lor.