Ce se întâmplă cu vremea în România de mâine! Dezastru în cea mai mare parte a țării. Căldura va persista și mâine în România. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și va fi caniculă în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 39 de grade, cele mai ridicate în Oltenia și în Banat. De altfel, în Banat au fost și astăzi temperaturi deosebit de ridicate, în jur de 40 de grade, iar în localități oamenii au resimțit o temperatură și mai mare.
Timișenii au făcut față cu greu primei zile de caniculă din această vară, în care mercurul termometrelor a urcat după-amiază până la 38 de grade Celsius. Pe parcursul zilei, în întreg județul, cinci persoane au leșinat în stradă, între care două în mijloacele de transport în comun din Timișoara, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Timiș, medicul Florin Crișan, pentru RRA, care a precizat însă că numărul apelurilor nu a fost mai mare decât în zilele obișnuite.
Nici serviciile de urgență nu au mai fost mai aglomerate din pricina caniculei, a spus șeful UPU de la Spitalul Județean, medicul Mihai Grecu.
Autoritățile consideră că oamenii au înțeles să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar și au învățat regulile de protecție.
Pentru a veni în sprijinul populației, au fost deschise șase puncte de prim-ajutor, unde există apă potabilă și personal specializat de la școlile postliceale sanitare și de la Crucea Roșie.
Pentru a preveni dilatarea șinelor de tramvai și deraierea garniturilor, angajații societății de transport au luat măsuri de stropire a carosabilului, iar inspectorii de muncă au demarat controale la societățile comerciale și instituțiile publice pentru a verifica modul în care se respectă normele de protecție a muncii pe timp de caniculă.