Ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, a anunţat ce se va întâmpla începând de anul viitor cu voucherele pentru alimente şi pachete cu alimente destinate românilor vulnerabili.
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că românii vulnerabili vor primi şi anul viitor vouchere pentru alimente. Măsura de sprijin se va aplica pe tot parcursul anului, cu începere de la 1 ianuarie 2024. Tichetele sociale în valoare de 250 de lei vor fi acordate din două în două luni. De asemenea, a fost prelungită și acordare de pachete de alimente.
Autorul financiar acordat prin intermediul voucherelor va putea fi folosit doar pentru a cumpăra alimente. Sprijinul este acordat pensionarilor care au venituri mai mici de 1.700 lei. Dar și familiilor monoparentale și celor care au mai mult de doi copii care nu au un venit mai mare pentru fiecare membru de familie de 675 lei.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
Și ajutorul pentru încălzire a fost prelungit
„Acest tip de sprijin va continua și în 2024 (voucherele de alimente – n.r.), la fel şi pachetele alimentare pentru cei care sunt la partea de venit minim de incluziune. Este acel ajutor pe care l am anunțat deja, continuitatea tichetelor sociale pentru persoanele vulnerabile, cei 250 lei o dată la două luni și pachetele cu alimente. În ceea ce am discutat noi este că anul 2024 să fie integrat. Restul de măsuri le vom anunța în momentul care creionăm bugetul.”, a declarat ministrul Adrian Câciu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că ajutorul pentru încălzire nu este gestionat de MIPE. Dar el a anunțat că voucherele de energie au fost prelungite până în 31/03/2024.
Cine poate beneficia de voucherele pentru alimente
Conform prevederilor legale, beneficiarii de vouchere pentru alimente trebuie să se încadreze în următoarele categorii:
– pensionarii sistemului public de pensii.
– pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale
– beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.
Condiția este ca venituri lunare realizate de aceștia să fie mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
O altă categorie sunt persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu. În acest caz, condiția este ca veniturile lunare realizate să fie mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
Mai beneficiază și familiile monoparentale și cele cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023
La acestea se adaugă:
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare, conform Antena3 CNN.