Ce se intampla cu sufletul dupa moarte! O teorie stiintifica a zguduit din temelii lumea științifică din întreaga lume.
Doi oameni de știință au o teorie neașteptată despre sufletul unui om după moarte. Aceștia susțin că sufletul este păstrat în celulele microtubulare ale creierului, chiar și după moartea oamenilor.
Mai exact, teoria arată că după moartea unei persoane, informațiile care sunt stocate în celulele creierului își pierd din starea cuantică în care se află, dar păstrează informațiile din interiorul lor, chiar daca celelalte celule ale organismului mor, relatează Dailybreak.ro.
Teoria fascinantă a fost prezentată și într-un documentar cunoscut despre știință: „The Wormhole”.
Ce se intampla cu sufletul dupa moarte. Doctorul Hameroff susține că, în momentul în care corpul moare, și celulele microtubulare ar putea pierde starea cuantică. Este foarte important să ne dăm seama că această informație cuantică nu este distrusă, ci se va disipa și va fi distribuită în Univers.
Astfel, dacă pacientul poate fi reînviat, informația stocată poate fi refolosită. În acest mod se poate explică și experiențele prin care trec cei care intră în moarte clinică.
În cazul în care pacientul nu poate fi reads la viață, informația se va disipa și se va împrăștia în Univers.
Doctorul Hameroff mai susține că sufletul uman are capacitatea de a depăși simpla interacțiune a neuronilor din creier.
Teoria mai susține că așa-numitele suflete ar fi existat de la începutul timpului.