Economic

Ce se întâmplă cu salariul minim pe economie în 2021! Propunerea Consiliului Naţional al IMM-urilor

Ce se întâmplă cu salariul minim pe economie în 2021! Propunerea Consiliului Naţional al IMM-urilor

Ce se întâmplă cu salariul minim pe economie în 2021! Propunerea Consiliului Naţional al IMM-urilor. Consiliul Național se reunește mâine, 14 Decembrie, pentru a relua discuțiile privind salariul minim pe economie în 2021.

Președintele Patronatului IMM-urilor, Florin Jianu, a anunțat că propunerea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii va fi de creștere a acestui indicator cu 70 de lei.

El spune că în acest fel se acoperă ratei inflației de 2,2% și un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii, astfel că salariul minim brut ar putea crește de la 2.230 de lei la 2.300 de lei.

Totuși, aproape jumătate dintre patronii de firme din România și-ar dori ca salariul minim brut pe economie în 2021 să rămână la nivelul din acest an.

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii a realizat un sondaj în rândul IMM-urilor, după ce Ministerul Muncii a propus trei scenarii de creștere a acestui indicator.

17% dintre oamenii de afaceri cred că salariul minim ar trebui să crească cu 150 de lei, de la 2230 la 2.380 de lei, în timp ce pe scenariul al doilea –  majorarea cu 105 lei – doar 16,2% dintre respondenți și-au dat acordul. Pentru scenariul trei, în care salariul minim crește cu 194 de lei, s-au pronunțat 17,3%. Restul de aproape 50% dintre cei intervievați nu au fost de acord cu nici unul dintre cele trei scenarii. În aceeași proporție, adică jumătate dintre antreprenori, consideră că pentru 2021 salariul minim brut ar trebui să rămână la nivelul din acest an, scrie Rador.

Dacă însă fiscalitatea pe forța de muncă ar fi redusă, 69% dintre deținătorii de IMM-uri spun că s-ar putea aplica măsura creșterii salariului minim brut pe economie.

Impactul asupra societății al acestei majorări este cuantificat astfel: creșterea costului serviciilor și produselor oferite – 48%, diminuarea profitului – 41%, iar un sfert dintre firme apreciază că ar fi nevoite să facă disponibilizări.

Peste 2.000 de oameni de afaceri au răspuns la sondajul efectuat în perioada 25 noiembrie-7 decembrie de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.