Social

Ce se întâmplă cu pensiile în 2024? Cine primește ajutoare suplimentare și cum se schimbă sistemul

Pensiile speciale e-sursa-foto-infofinanciar
sursa foto arhiva companiei

Președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, Adrian Solomon, a exprimat posibilitatea continuării acordării ajutoarelor „one-off” și în anul 2024. Până în prezent, pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei au primit un ajutor de 1.000 de lei. Cei cu pensiile între 1.500 și 2.000 de lei au beneficiat de 800 de lei. Cei cu venituri între 2.000 și 3.000 de lei au primit 600 de lei.

Ce se întâmplă cu pensiile în 2024?

„De la 1 ianuarie intrăm în alt exercițiu bugetar la nivelul Uniunii Europene şi se lucrează, din câte ştiu eu, la prelungirea acestui sistem. Poate nu de la 1 ianuarie, dar imediat ce documentele vor fi perfectate cu cei de la Uniunea Europeană, vor fi acordate în continuare ajutoarele.

E drept că cele care s-au dat anul acesta pe carduri și nu s-au cheltuit pot fi cheltuite și anul viitor, iar Guvernul lucrează în continuare pentru prelungirea acestui sistem de ajutorare a celor mai săraci dintre pensionari, cam în aceeași formulă”, a declarat deputatul Adrian Solomon la DCBusiness.

Referitor la proiectul noii legi a pensiilor, prezentat într-o conferință de presă, Solomon a subliniat importanța acestui act normativ. El a afirmat că Legea Pensiilor a fost rezultatul unei colaborări intensive cu sindicatele și asociațiile de pensionari.

„Este un obiectiv la care s-a lucrat intens, este o reformă pe care Guvernul, ca iniţiator al proiectului de lege, l-a negociat cu toţi actorii sociali, cu sindicatele, în primul rând, cu asociaţiile de pensionari. E o reformă care se aplică începând cu data de 1 septembrie 2024, e o reformă pe care experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale au confirmat-o ca fiind la baza unei legi sustenabile şi a unui sistem de pensii în care în viitorul mediu să se poată plăti fără probleme pensiile în România.

Recalcularea pensiilor

Această lege este de fapt o îmbunătăţire a legii pe care am lucrat-o în anii 2017 – 2019, adoptată de Parlament şi promulgată din vara lui 2019, pe care PSD nu a avut şansa să o pună în aplicare. Au venit câteva guverne liberale care au amânat aplicarea legii şi iată-ne tot pe noi puşi acum de către cetăţenii României prin vot să ducem la capăt promisiunea de a recalcula pensiile pe baze noi”, a transmis Adrian Solomon.

În privința recalculării pensiilor, Solomon a precizat că aceasta va avea loc între 1 ianuarie și 1 septembrie, iar primele pensii conform noii legi ar urma să fie plătite în septembrie 2024. Actul normativ se axează pe principiile contributivității, stabilității, solidarității și egalității.

Noua lege a pensiilor propusă va elimina punctajul mediu anual, sursă a multor inechități, și va valorifica toate stagiile de cotizare. De asemenea, se menționează că principiul cumpărării vechimii de șase ani în perioadele necontributive va fi posibil doar la atingerea vârstei și a stagiului minim de cotizare.