Ce sărbătoare este Sâmbătă, 7 August! Cuvioasa Teodora de la Sihla s-a născut în România, este considerată ocrotitoarea Moldovei, a femeilor și a familiilor. Sărbătoarea ei este în fiecare an pe 7 august
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650, în localitatea nemțeană Vânători. Provine dintr-o familie înstărită, tatăl ei Ștefan Joldea era armașul cetății Neamț, un rang boieresc însemnat la vremea aceea. După ce s-a căsătorit cei doi soți hotărăsc să se călugărească.
În timp ce soțul devine călugărul Elefterie la Mânăstirea Poiana Mărului, Teodora care avea aproape 30 de ani se călugărește la Vărzărești. Potrivit legendei, faptul că Moldova era cotropită foarte des și mânăstirile erau prădate și chiar arse, a determinat-o să se retragă în Munții Buzăului, unde trăiește 10 ani. Ajunge apoi la Mânăstirea Neamț dar cum își dorea să trăiască izolată în munți, este îndrumată spre Munții Neamțului, la Schitul Sihăstria.
Care este semnificația cuvântului Sihla
Nu rămâne nici aici și urcă mai sus în munți, în zona cunoscută de localnici drept pustia Sihlei. Sihlă înseamnă în graiul local o pădure deasă de copaci tineri. Potrivit doxologia.ro, locul este atât de dur și viața acolo atât de grea încât, cu mai mult de un secol mai târziu, Calistrat Hogaș ajunge pe aceste locuri și rămâne impresionat, descriindu-le ”drept o culme de asprime, singurătate și sălbăticie a celei mai puternice închipuiri”.
Legenda spune că inițial Teodora a locuit într-o chilie aflată chiar sub stâncile Sihlei, cedată de un sihastru bătrân impresionat de sacrificiile făcute de ea în numele credinței.
După un timp, pentru a ajuta alte călugărițe care alungate de războaie veneau să caute adăpost, Teodora le-a cedat chilia și a ales să trăiască într-o peșteră, situată și mai sus în munte, într-o zonă mult mai sălbatică.
Până la moarte a trăit acolo, în post și rugăciune.
Legenda spune că a trăit fie cu fructele pădurii, fie consumând un fel de iederă, ce crește în zonă, numită”iarba dulce”sau”măcrișul Sfintei Teodora”.
Schitul Sihla, făcut în jurul moaștelor Cuvioasei Teodorosa
Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Teodora au rămas în peştera Sihla zeci de ani, iar în jurul lor a luat fiinţă Schitul Sihla. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla pe 20 iunie 1992, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.
Vânători şi în apropierea mănăstirilor Neamţ, Secu şi Sihăstria. Surprinzător, în timp ce moaștele celorlalte două sfinte românce dar care nu sunt născute în țară se află în biserici de la noi, moaștele sfintei Teodora de la Sihla, singura născută pe plaiuri mioritice se află în prezent la o mânăstire din Kiev.
Din Sinaxar aflăm că Teodora s-a născut la mijlocul secolului al XVII-lea în satul Vânători – Neamţ, într-o familie de credincioşi moldoveni. Chiar dacă vocaţia ei religioasă era puternică, avându-l duhovnic pe cel care avea să devină Sfântul Ioan de la Râşca, Teodora nu a ales monahismul de la început şi a acceptat dorinţa familiei de a se căsători.
În ciuda faptului că şi soţul era un om credincios, Dumnezeu nu le-a binecuvântat căsnicia cu copii, aşa că amândoi au hotărât să se dedice vieţii monahale. Teodora a plecat la Schitul Vărzăreşti din Vrancea, iar soţul ei la Schitul Poiana Mărului din Buzău, unde va deveni monahul Elefterie.
Liniştea duhovnicească a Teodorei a fost întreruptă de invazia turcilor care au dat foc mănăstirii. Obştea s-a risipit, iar Teodora împreună cu stareţa Paisia a cărei fiică duhovnicească era, s-au refugiat în Munţii Vrancei. A urmat o perioadă de nevoinţă – aflăm din Vieţile Sfinţilor – şi ulterior morţii stareţei a murit, Teodora s-a dus spre Munţii Neamţului şi pădurile sălbatice din zona Sihăstria – Sihla. Drumul spre sfinţenie
După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, stareţul locului a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, fericita Teodora a fost încredinţată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla.
Acolo a sfătuit-o să rămână până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti, „iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe”. Din afară e greu de spus ce poate determina un om să accepte pustiul şi cum îşi poate găsi împlinirea sufletească stând numai în post şi rugăciune. Dar pentru Teodora asta a fost calea. Singurul om pe care l-a mai văzut o perioadă a fost duhovnicul, iar după ce acesta a murit, a sihăstrit fără să mai ştie nimeni nimic de ea.
Stânca s-a crăpat la rugăciunea ei
Pentru sârguinţa de care a dat dovadă, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni. Şi asta i-a fost curând de folos când turcii au invadat locurile ajungând până la peştera în care vieţuia. Se spune că la rugăciunile Sfintei fundul peşterei s-a crăpat şi a adăpostit-o. Cuvioasa Teodora a rămas în continuare neştiută de lume, până aproape de sfârşitul vieţii pământeşti, când a fost găsită de doi călugări de la Schitul Sihăstria. Călăuziţi de curiozitatea de a vedea unde se duc păsările care zburau cu firimituri de pâine luate în cioc de la mănăstire, călugării le-au urmărit şi au ajuns la peştera Cuvioasei.
Nu ştiau că de fapt ajunseseră acolo ca urmare a rugăciunilor Teodorei care voia ca înainte de a părăsi această lume să primească ultima împărtăşanie. Când au intrat în peşteră, cei doi călugări au văzut-o pe sfântă cu mâinile ridicate în rugăciune, învăluită într-o lumină de foc. Deşi nu-i cunoscuse vreodată, Cuvioasa Teodora i-a chemat pe nume şi le-a cerut să-i aducă nişte haine să-şi acopere trupul şi să trimită un preot s-o împărtăşească. La scurt timp după ce a primit Sfintele Taine Cuvioasa Teodora a părăsit această lume.
Faima ei s-a răspândit repede în satele Moldovei şi peştera de la Sihla a devenit loc de pelerinaj. În memoria ei, între anii 1725-1780, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuţă de lemn şi câteva chilii, având hramul „Schimbarea la Faţă”.
Vândută pe un pumn de arginţi Trupul Sfintei Teodora a rămas în peşteră până pe la 1828-1835, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului.
A fost apoi mutată la noua biserică construită tot de Sturza în satul Miclăuşeni – Iaşi sporind faima locului prin mulţimea de credincioşi veniţi la închinare.
Cuvioasa Teodora de la Sihla, canonizată în 1992
În 1853 familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti – cel puţin aşa sună formularea elegantă a Bisericii Ortodoxe Române care a canonizat-o pe Cuvioasa Teodora la 20 iunie 1992.
În fapt, din varii motive, ne-am mai vândut o dată sufletul pentru un pumn de arginţi. Moaştele Sfintei Teodora se păstrează şi astăzi în peşterile de la Pecerska, doar că pe raclă numele ei e scrijelit cu caractere chirilice iar locul în care şi-a dobândit sfinţenia e trecut generic: Sfânta Teodora din Carpaţi.
Din fericire cele sfinte nu ţin loc de spaţiu şi timp, iar miracolele nu au criterii geo-politice, ci doar sufleteşti. De la Sihla, Miclăuşeni, Pecerska, Bucureşti sau Polul nord, cei ce se roagă cu credinţă primesc sprijin după neştiutele algoritmuri ale Cerului şi sfinţilor lui.
