Lifestyle

Ce să mai mâncăm în post? Vă propunem o rețetă rapidă și extrem de delicioasă

Ce să mai mâncăm în post? Vă propunem o rețetă rapidă și extrem de delicioasă

Ce să mai mâncăm în post? Vă propunem o rețetă rapidă și extrem de delicioasă. Tocănița de ciuperci este un fel de mâncare românesc, care se prepară îndată și este super gustoasă. Unde mai pui că merge de minune cu o bucată de mămăligă?

Ingrediente-Tocăniță de ciuperci

  • 500 de grame de ciuperci proaspete
  • 100 de grame de ceapă
  • 1-2 căței de usturoi
  • 100-150 de grame de ardei
  • 30 de ml. de ulei
  • 150 ml. de pasta de roșii sau 2 roșii mari, opărite, decojite de pieliță și tăiate în cuburi
  • 1 legătură de pătrunjel
  • sare și piper

Preparare tocăniță de ciuperci – de post

Primul pas pentru a prepara tocănița de ciuperci este să curățăm și să tocăm ceapa. Și să zdrobim usturoiul. Ardeii se taie fâșii sau cubulețe, cum preferați. Ciupercile se curăță bine și se taie în sferturi sau jumătăți (după cât sunt de mari).

Se încinge pe foc mediu o tigaie sau o cratiță largă, încăpătoare, se adaugă uleiul și apoi ceapa tocată și usturoiul zdrobit, presărându-se de la început și cu puțină sare. Se călește 2-3 minute, cât să înceapă să se înmoaie ceapa.

În tigaie se adaugă ardeiul, se amestecă, se reduce focul și se călesc legumele în continuare timp de 6-7 minute. Atenție, nu urmărim să le rumenim, doar să se înmoaie, așa că e bine să supraveghem tigaia în acest timp.

Ce să mai mâncăm în post? Vă propunem o rețetă rapidă și extrem de delicioasă: Tocăniță de ciuperci, de post

După ce ceapa s-a înmuiat de-a binelea, mărim din nou focul la mediu, urmând să adăugăm imediat ciupercile.
Se adaugă ciupercile în tigaie și se amestecă.

După ce ciupercile și-au pierdut volumul, se adaugă pasta de roșii sau roșiile proaspete, decojite de pieliță și tăiate cubulețe. Se fierbe totul împreună la foc mediu încă 10-12 minute, cât să fie tocănița de ciuperci potrivit de scăzută, după gustul vostru.

Se asezonează tocănița de ciuperci cu sare și piper și se presară cu pătrunjelul verde tocat. Se servește caldă, alături de garnitura preferată (care în cazul nostru a fost un orez alb, simplu).