Mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la suprafață. Așa s-a întâmplat și cu povestea pe care o vom reda în cele ce urmează.
Ce s-a întâmplat cu cei care au stat în apropierea lui Putin la Ziua Victoriei, în 9 mai
Există o povață din bătrâni, care se păstrează și în zilele noastre. Aceasta a fost pusă în practică la sărbătoarea națională a rușilor, din 9 mai.
”Pe cel păzit și Domnul îl păzește”, au spus adulții, dar și cei mai vârstnici, care au fost selectați să stea în preajma lui Putin. Oamenii au fost nevoiți să se supună voinței ”țarului”, care a avut cerințe speciale privind protecția personală, în cazul atacului din „lumea invizibilă”.
Două săptămâni de izolare și patru teste PCR, acesta este prețul plătit pentru o interacțiune timp de câteva secunde a veteranilor ruși care au fost invitați la parada din 9 mai de la Moscova. Unul dintre participanți a dezvăluit presei că aproximativ 400 de persoane au fost cazate la un hotel luxos din Moscova. Oamenilor le-au fost asigurate toate cele necesare, all inclusive, pentru perioada carantinei.
Ahat Iulașev are 94 de ani și a venit din Kazan la Moscova, pe 23 aprilie. Conform ediției ruse a BBC, el a fost unul dintre cele câteva sute de persoane invitate la eveniment și a acceptat să petreacă în carantină două săptămâni pentru a strânge mâna liderului de la Kremlin.
„Ne-am odihnit două săptămâni, ne-am plimbat prin pădure, mâncarea era normală. De acolo am mers imediat la paradă”, a spus și Nikolai Kozlov, în vârstă de 99 de ani, alt veteran de război al Rusiei.
Doar așa veteranii menționați, care au fost plasați în carantină, au putut să stea, la tribună, în apropierea lui Putin. În cazul celorlalți vârstnici, președintele de la Kremlin a stat departe.
Precum țarul, liderul rus a stat câteva minute în capătul sălii, i-a salutat pe toți, i-a felicitat, apoi a plecat în grabă de la recepția oficială. Evenimentul s-a desfășurat desfășurat și încheiat în lipsa sa, scrie realitatea.md. Jurnaliștii au aflat că pentru aceste măsuri Moscova a cheltuit aproximativ un miliard și jumătate de ruble.
Foto: evz